Nici Iohannis nu-l place pe Vlad Voiculescu: „Modificarea din Guvern care s-a făcut a fost corectă”

Nici Iohannis nu-l place pe Vlad Voiculescu: „Modificarea din Guvern care s-a făcut a fost corectă”

Președintele Klaus Iohannis a apreciat drept corectă revocarea fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, de către premierul Florin Cîțu.

Președintele Klaus Iohannis consideră că revocarea din funcție a fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a fost un gest corect. Șeful statului a comentat decizia premierului Florin Cîțu, de a-l demite pe Vlad Voiculescu, răspunzând unei întrebări venite din partea jurnaliștilor.

„Modificarea din Guvern care s-a făcut a fost corectă”, a declarat Klaus Iohannis la finalul vizitei de la centrul mobil de vaccinare din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.

USR-PLUS a propus-o pe Ioana Mihăilă la portofoliul Sănătate, în locul lui Vlad Voiculescu. Propunerea a fost înaintată deja premierului care a trimis-o mai departe la Președinție. Şeful statului a anunțat că noul ministru va depune jurământul la Cotroceni, în jurul orei 18.00.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Despre numirea noului ministru veţi afla pe parcursul zilei planificarea noastră şi vom vorbi în detaliu atunci despre numirea noului ministru veţi afla pe parcursul zilei planificarea noastră şi vom vorbi în detaliu atunci”, a declarat Klaus Iohannis.

Criza guvernamentală provocată de revocarea lui Vlad Voiculescu

Premierul Florin Cîțu a decis, pe 14 aprilie, să-l revoce din funcţia de ministru al Sănătăţii pe Vlad Voiculescu. Decizia a provocat o criză guvernamentală, fiind contestată de liderii USR-PLUS, care l-au propus și susținut pe Voiculescu. USR-PLUS s-a fiind nemulțumit de faptul că nu a fost consultat în prealabil. Reprezentanții partidului au anunțat că retrag încredere în premier.

Prim-ministrul Florin Cîțu a preluat poziția de ministru interimar la Sănătate, după ce vicepremierul Dan Barna a refuzat-o.

Membrii coaliției s-au înțeles după mai multe întruniri

După mai multe întruniri ale liderilor coaliţiei de guvernare, din această săptămână, în cele din urmă s-a convenit asupra unui act adițional la Acordul de guvernare. Acesta prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie. De asemenea, responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului.

Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către președinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru. Decizia se adoptă pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se arată în document.

O altă prevedere vizează că, în lipsa consensului în coaliție, pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele din programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acţiona în afara coaliţiei. Aceasta după ce-și vor anunța, în prealabil, partenerii, în condițiile în care aceștia vor refuza să susțină aceste inițiative.