NEWS ALERT. Țările care nu respectă valorile UE, amenințate cu înghețarea fondurilor europene

Comisia Europeană trebuie să înființeze „imediat” un sistem de monitorizare a respectării valorilor UE și a criteriilor de aderare de către toate statele membre, arată o rezoluție a comisiei pentru Libertăți Civile din Parlamentul European adoptată azi și publicată pe siteul PE.

Europarlamentarii au criticat încălcarea drepturilor imigranților, a minorităților naționale, a persoanelor cu dizabilități și a femeilor.

Rezoluția, aprobată cu 31 de voturi pentru 18 împotrivă și 5 abțineri, analizează respectarea drepturilor fundamentale în UE în 2012. „Este timpul ca UE să pună în practică un mecanism pentru a asigura aplicarea corectă a valorilor europene și a criteriilor de la Copenhaga, care ar trebui să rămâne valabile și după intrarea în UE. Un instrument pentru monitorizarea și sancționarea statelor care nu respectă aceste criterii ar trebui să implice instituțiile UE, țările membre și agențiile specializate, cum ar fi Agenția pentru Drepturile Fundamentale și Consiliul Europei”, a comentat raportorul belgian Loius Michel, din partea ALDE, după vot. Comisia Europeană ar trebui să creeze imediat un sistem de monitorizare privind respectarea criteriilor de integrare în UE, cunoscute în mod obișnuit ca și „criteriile de la Vopenhaga”, în mod regulat și în manieră obiectivă, spune textul. Comisia Europeană ar trebui să creeze imediat un sistem de monitorizare privind respectarea criteriilor de integrare în UE, cunoscute în mod obișnuit ca și „criteriile de la Copenhaga”, în mod regulat și în manieră obiectivă, spune textul.

Acest nou „mecanism Copenhaga” va servi la stabilirea indicatorilor, redactarea unor recomandări obligatorii și impunerea unor penalizări, cum ar fi înghețarea finanțărilor europene pentru țările care nu respectă aceste criterii. Acest lucru ar trebui făcut într-un mod obiectiv, evitându-se standardele duble, precizează sursa citată.

Europarlamentarii au vorbit și despre schimbări la Tratatul UE, cum ar fi modificarea articolului 7 (reguli pentru determinarea existenței unor riscuri grave la adresa încălcării unor valori europene într-un stat membru). Obiectivul este acela de a separa în mod clar „riscul” de stadiul de încălcare. Pentru a preveni astfel de încălcări ale valorilor europene, pe termen lung, europarlamentarii cer și crearea unei Comisii Copenhaga, formată din experți independenți la nivel înalt din domeniul drepturilor omului.