Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit sâmbătă la New York cu omologul său chinez Xi Jinping. Cei doi au discutat despre evoluția relațiilor dintre cele două țări atât la nivel bilateral cât și în cadrul raporturilor Uniunea Europeană-China.
"În plan bilateral, discuțiile au vizat, în mod deosebit, aprofundarea cooperării economice și investiționale între România și Republica Populară Chineză. Principalele sectoare vizate pentru derularea unor proiecte de anvergură sunt energia, infrastructura și turismul. Cu ocazia întrevederii, a fost exprimat interesul României pentru proiectul Noului Drum al Mătăsii", a informat Administrația prezidențială.
Cei doi președinți au mai abordat și aspecte ale cooperării dintre România şi Republica Populară Chineză în sistemul onusian. De ambele părți s-a exprimat interesul pentru intensificarea acestei colaborări.