Netanyahu VINE la București. VESTE-ȘOC din Israel. O nouă ÎNTÂLNIRE cu Dăncilă, după SCANDALUL mutării AMBASADEI - surse

După un scandal care se învârtea în jurul mutării ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, se pare că situația diplomatică dintre cele două state se menține foarte bună. Conform unor surse apropiate evenimentului, citate de Anima News, o delegație condusă de premierul Benjamin Netanyahu ar urma să vină în România la începutul lunii august 2018.

Premierul viorica Dăncilă și membrii Executivului ar urma să se întâlnească, la 8 august 2018, cu delegația premierului Netanyahu, aceasta urmând să marcheze a treia ședință comună de guvern dintre Israel și România, spun sursele citate de Anima News, sub protecția anonimatului.

 

Reamintim că Ludovic Orban a depus, în luna mai, un denunț la Parchetul General împotriva premierului Dăncilă și a liderului PSD, Liviu Dragnea, privind modul în care aceștia au gestionat informarea cu privire la demersul de mutare a ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Sesizarea se referă la toate circumstanţele legate de pregătirea, adoptarea, transmiterea către opinia publică a memorandumului privitor la mutarea ambasadei. Am fost, sunt şi voi fi un susţinător al Parteneriatului Strategic cu SUA, întotdeauna am acţionat şi am pledat pentru relaţii de prietenie cu statul Israel, am fost, sunt şi voi fi un susţinător al statutului României de membru al Uniunii Europene, dar al unui statut de partener loial, responsabil, partener de încredere la nivelul Uniunii Europene care acţionează în conformitate cu tratatele şi în conformitate cu deciziile organismelor Uniunii Europene”, a spus liderul PNL despre demersul său.