Șeful Administrației Fiscale Oravița, Costa Goian, prins în flagrant de luare de mită, acum o lună, a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Bărbatul a cerut și primit 30.000 de lei. Șeful administrației fiscale Oravița, își oferise serviciile în cazul unui om de afaceri găsit la contoalele fiscale cu probleme. Pentru a interveni în favoarea acestuia, Goian i-a cerut 30.000 de lei și a promis că va discuta cu colegii săi de la Inspecția Fiscală.
Procurorii DNA Timișoara au finalizat ancheta și au întocmit rechizitoriul în dosarul lui Costa Goian. Alături de acesta, tot pentru trafic de influență a fost trimis în fața Curții de Apel Timișoara și Aurelian Păsule, avocat în cadrul Baroului Caraș Severin. ”În cursul lunii aprilie 2016, inculpatul Goian Costa, în calitate de șef al Serviciului Fiscal Orășenesc Oravița, a pretins prin intermediul inculpatului Păsule Aurelian, de la o persoană (denunțător în cauză) ce reprezenta interesele unui om de afaceri, suma de 7.000 euro, promițând că-și va exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul A.N.A.F., astfel încât să nu se dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat la firma omului de afaceri, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existența infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 100.000 euro”, se arată în comunicatul DNA. În 27 iulie 2016, prin intermediul avocatului Păsule, care a colaborat cu anchetatorii, Goian Costa a primit efectiv suma de 24.000 lei din totalul de 30.000 lei pretinși inițial, fiind prins în flagrant de DNA Timișoara. Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel Timișoara.