Proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus ieri la Parlament. 255 de deputați și senatori au semnat pentru proiectul de lege, printre care și zeci de deputați ai Opoziției. Motivele pentru care parlamentarii cer aceste indemnizații suplimentare pentru limită de vârstă sunt, multe, dintre ele absurde.
Potrivit expunerii de motive pentru modificarea Statutului deputaților și senatorilor în vederea acordării unor indemnizații speciale, inițiatorii susțin că "dispozițiile prevăzute de prezenta lege, au în vedere rolul Parlamentului ca putere de stat, răspunderea și complexitatea pe care o presupune exercitarea demnității de parlamentar pentru garantarea integrității, independenței și imparțialității în fața națiunii".
"Din perspectiva rolului ce îl are Parlamentul, se desprinde gradul sporit de responsabilitate în respectarea și îndeplinirea intereselor cetățenilor, prin interzicerea deputaților și senatorilor de a exercita orice altă funcție de autoritate publică sau activitate comercială incompatibilă cu statutul de parlamentar, astfel, acordarea dreptului la indemnizație pentru limită de vârstă apare ca o necesitate ce își are esența în statutul parlamentar care impune anumite criterii specifice activității îndeplinite de parlamentari, în exercitarea mandatului."
Printre argumentele aleșilor se numără și acela că ei "nu au calitatea de angajați" și că activiatea lor se desfășoară "în slujba Poporului și nu a Parlamentului".
"Parlamentarii pe durata exercitării mandatului nu dispun de salariu ci de o indemnizație, astfel încât ei nu pot beneficia de aceleași criterii de pensionare conform Codului muncii. (...) Acordarea indemnizației se impune și ca o măsură comepnsatorie", se mai arată în expunerea de motive.
"Aplicarea acestei legi creează un cadru de normalitate necesar pentru recunoașterea activității desfășurată în Parlament și dă un plus de responsabiliate deputaților și senatorilor aflați în exercitarea mandatului".
Parlamentarii mai spun că, prin această lege, "li se recunoaște un drept pentru perioada în care au activat doar în cadrul Parlamentului, activitate ce implică un grad sporit de responsabilitate în respectarea și îndeplinirea intereselor cetățenilor".
"Prin urmare, la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, deputații și senatorii au dreptul la indemnizație pentru limită de vârstă, ca un drept firesc, echitabil și compensatoriu pentru perioada de activitate parlamentară. "
Iar concluzia pentru care aleșii cer adoptarea proiectului este fabuloasă:
,, Creșterea calității și performanței Parlamentului prin profesionalizarea acestora ca urmare a creșterii atractivității și motivarea specialiștilor din diferite domenii atât din sectorul public cât și privat să canideze la alegerile Parlamentare".
Proiectul de lege prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate deţinute. Astel, pentru un mandat, un parlamentar va primi în plus la pensie aproximativ 1.200 lei, pentru două mandate aproximativ 2.400 lei iar pentru trei mandate 3.600 - 4.000 de lei.