Nepotism descoperit de ANI la Transgaz Mediaș

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Radu Moldovan, fost director economic în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş.

Motivul pentru care Radu Moldovan fost declarat în conflict de interese este acela că şi-a promovat soţia în cadrul departamentului pe care îl conducea, cu încălcarea prevederilor legale. Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada exercitării funcţiei de director al Departamentului Economic din cadrul Transgaz, Radu Moldovan a semnat două referate privind promovarea şi definitivarea din funcţia de şef birou în funcţia de şef serviciu a soţiei sale.

Soţia directorului a deţinut în cadrul Departamentului Economic atât funcţia de Şef al Biroului Imobilizări, precum şi funcţia de Şef al Serviciului Evidenţa Imobilizărilor şi Lucrări de Mentenanţă.

Conflict de interese

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Radu Moldovan a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.