Dan Barna a devenit candidatul USR la alegerile prezidențiale. Cel mai probabil va face o alianță cu PLUS-lui Dacian Cioloș, acesta intrând într-un tandem pe post de candidat la prim-ministru. Ei vor fi adversarii lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, în condițiile în care cei de la PSD nu reușesc să găsească un candidat care să intre în turul doi.

Rolurile sunt împărțite, mai rămâne să vedem cum stăm cu doctrina.

Am spus în repetate rânduri că USR-PLUS reprezintă o alianță cu înclinații neo-marxiste, mascate civilizat sub termenul de progresism. O viziune de stânga, care te duce cu gândul spre susținerea valorile non-conservatoare ale societății. Numai că, ușor speriați de asocierea cu Marx și Engels, liderii USR-PLUS au negat această ideea.

Așa că voi căuta să o argumentez mai apăsat.

Primul care a tras un semnal de alarmă a fost, culmea, unul din membrii USR.

Deputatul USR Matei Dobrovie a demisionat din USR în noiembrie 2018, ca urmare a atitudinii partidului față de referendumul pentru familie. Atunci s-a spus, cu subiect și predicat că în USR există un grup creştin-democrat care “a fost supus unor atacuri permanente pentru valorile sale de către aşa-zişii progresişti” şi că “cei care îndrăznesc să-şi afirme valorile creştine sunt linşaţi pe grupul de comunicare internă al partidului şi etichetaţi drept homofobi, pro-ruşi, anti-europeni, fascişti, retrograzi”. Repet, o spunea unul din membrii marcanți ai USR.

“Deşi adversarul cu care trebuia să ne luptăm este PSD, am realizat în cei doi ani de apartenenţă la USR că, de fapt, mulţi colegi ai noştri nu aveau decât un duşman, pe care-l înfierau cu mânie proletară: cei care nu gândeau ca ei şi care, într-un spirit de toleranţă totală, trebuiau eliminaţi. Pentru unii dintre ei, modernizarea României înseamnă strict impunerea în ţara noastră a unei ideologii neo-marxiste prin decredibilizarea şi aruncarea la gunoi a tradiţiilor, a valorilor naţionale, a familiei, inclusiv demonizarea Bisericii”, a continuat deputatul USR să-și argumenteze plecare din partid.

Spuneam la început că în zilele noastre viziunile politice neo-marxiste sunt prezentate într-un ambalaj mai puțin strident, ca fiind “progresism”. Pentru a înțelege mai bine contextul să vedem care sunt mișcările politice europene care se revendică de la acest curent politic.

În primul rând, vorbim despre partidul lui Emmanuele Macron, En Marche! ce s-a definit ca fiind progresist, deloc de mirare dacă ne gândim la tradiția marxismului în Franța. Macron este cel care a constituit noul grupul parlamentar european unde a aderat și a devenit lider Dacian Cioloș.

Deloc întâmplător, acest grup parlamentar european reprezintă o transformare a ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților din Europa), renunțarea la ideea de “liberal” nefiind deloc întâmplătoare, semnificând o înclinare spre stânga. Din acest grup parlamentar fac parte ambele partide românești menționate mai sus – USR și PLUS.

Pe plan intern pentru definirea doctrinară merită analizate pozițiile față de valorile tradiționale din societate.

Așa cum spuneam și într-un material publicat în versiunea de online a Evenimentului Zilei, cel căruia trebuie să-i urmărim declarațiile este Dan Barna. El va fi candidatul USR la președinția României. Un personaj interesant, ușor exotic pentru societatea românească, venit din zona consultanței private, dar care face contracte cu statul, cu viziuni neo-marxiste/progresiste. Mascate însă cu abilitate.

După cum știți, Evenimentul Zilei a susținut referendumul pro-familie. Am anunțat acest lucru public, așa cum USR și Dan Barna au reprezentat opoziția cea mai vehementă. Este dreptul lor să susțină ce punct de vedere vor, după cum fiecare dintre dvs. poate vedea viitorul copiilor într-un anumit fel.

Dar vreau să vă reamintesc pozițiile sale exprimate public. Ca să vedeți ce înseamnă un curent neo-marxist/progresist în această zonă.

Despre construcția Catedralei Neamului, simbolul Anului Centenar, singurul obiectiv cu valoare istorică care s-a concretizat, USR a avut o poziție fără menajamente: Vrem spitale, nu catedrale! Adică fără finanțare de la buget.

Ciudată atitudine din partea unor oameni a căror afacere principală a reprezentat-o consultanța pe bani publici. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că un pic de studiu istoric ar fi arătat că Regele Ferdinand împreună cu Ion I. C. Brătianu au dat bani în anii ’20 pentru construcția unei catedrale. Înfăptuită după 100 de ani.

Avem un exemplu clasic de exploatare cinică a sloganului, căci în incinta complexului dedicat Catedralei Neamului se construiește un spital cu dotări moderne care va putea fi accesat de oricine. Dar, așa cum spuneau predecesorii USR, să nu lăsăm amănuntele să strice un slogan bun! 

Dacă tot vorbim despre pozițiile față de diversitatea religioasă, să vedem cum stăm cu opțiunile sexuale. Dan Barna despre căsătoriile tip gay: ”În Europa există state care au acest lucru reglementat, nu văd o problemă din acest punct de vedere. Am spus și la dezbaterea din Parlament privind modificarea Constituției pe aceasta temă, mi se pare că societatea românească nu este la momentul acesta acolo, nu e pregătită ca societate, dar vom ajunge cu siguranță, nu știu dacă în 10, 5 sau 2 sau 20 de ani”.

Dan Barna despre căsătoriile între persoanele de același sex: ”În momentul în care vom ajunge și o astfel de inițiativă ar ajunge în dezbaterea publică și ar rezulta lucrul acesta ca fiind o prioritate, nu aș vedea nicio problemă”.

Dan Barna despre adoptarea copiilor de către cupluri formate din persoane de același sex: „La momentul acesta, din nou, societatea nu e acolo”.

Citind toate aceste luări de poziție se poate vedea cum cuvântul-cheie este : Deocamdată…

Nu suntem pregătiți, nu înțelegem viziunea progresistă, în general oamenii nu pricep pentru că sunt proști sau proști conduși. De-aia au nevoie de lideri care să le arate cum se vede viitorul.

Un membru USR, spunea prin 2016 că „suntem în urmă cu 300 de ani faţă de restul planetei. Suntem nişte primitivi, nişte troglodiţi. Românul e o fiinţă înapoiată, care se ghidează încă după regulile şi mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „tradiţii şi obiceiuri”. E un mamifer biped pentru care contează doar nevoile primare. Un animal habotnic şi hulpav”. Se numea Dragoș Ioan Coste și a fost exclus din partid în urma scandalului de presă.

Sunt convins că acesta era un exaltat, numai că nu-l consider o excepție. Se adaugă unui grup select, condus de agitatorul Andrei Caramitru, ale cărui poziții nu cred că are rost să le mai reiau, cu alde  Ramona Popescu:  „Avortul trebuie să fie mandatoriu și obligatoriu pentru familiile care nu au un venit mediu, pentru familiile care nu pot asigura creșterea sau hrănirea corespunzătoare a copilului, pentru familiile în care nici unul dintre cei doi parteneri în creșterea și educația copilului nu are un loc de muncă“, sau Ioana Bogdan: “Am fi mai buni dacă nu am avea proprietăți și am trăi în grupuri în loc de cupluri”.

Mihai Goțiu, contracandidatul lui Dan Barna în alegerile interne, a venit cu o platformă progresistă clasică, o platformă ecologistă axată pe schimbările climaterice și problemele de mediu ale României. A luat aproape 30 la sută din voturi.

Ce vreau să demonstrez este faptul că nu vorbim de cazuri izolate, de accidente, ci de o atitudine politică acceptată în cadrul USR-PLUS. Cu oameni ca ei vor să ne construiască viitorul.

Un viitor în care Omul-Nou este de tip corporatist, pentru care nu există altă patrie decât Compania, în care viața se conduce după Manualul de Identitate al Companiei, valorile societății trebuie să fie Valorile Companiei, în rest mers la birou, muncit, mâncat, culcat, iar a doua zi de la capăt. 

Fără să am vreo atitudine disprețuitoare la adresa zecilor de mii de oameni care lucrează în cadrul companiilor multi-naționale, ci dimpotrivă, încerc să definesc modelul propus de politicienii USR așa cum rezultă din declarațiile lor publice.

Este o viziune în care individualitatea este de fapt îngropată sub sancțiunea excluderii din grup. Orice altă viziune este considerată o formă de facționism care atentează la unitatea de monolit a grupului. Ce nu poate fi acceptată.

Ca istoric am mai văzut în România momente în care o pleiadă de intelectuali se chinuiau să construiască imaginea unui șef de stat cu calități excepționale, învestit cu misiunea istorică de a conduce destinul României spre un viitor luminos. Îl chema Nicolae Ceaușescu și avea soluții pentru orice!

P.S. De altfel subconștientul i-a jucat o festă lui Dan Barna. În discursul de la Congres a încercat un giumbușluc din filmul Matrix: „Cred că știți cu toții secvența aceea în care Neo primește două pastile, una roșie și una albastră, și i se spune «Dacă iei pastila roșie te vei întoarce la viața ta obișnuită și vei vedea lucrurile așa cum le vedeai dintotdeauna. Dacă vei lua pastila albastră vei vedea realitatea așa cum este ea». La fel a fost și pentru mine. Am acceptat acea provocare și am intrat în USR.”

Numai că-i exact invers. Pastila roșie era cea care-ți arăta realitatea. Pastila albastră era cea care te făcea să-și iubești opresorul. 

După cum spuneam subconștientul și-a cam bătut joc de Dan Barna. Cred că se gândea la Viagra…

Te-ar putea interesa și: