Nenorocirea care se produce în acest moment este de proporții, întrucât e vorba de o bijuterie arhitectonică și de un lăcaș de cult foarte vechi.

Pompierii au intervenit în mare grabă cu patru autospeciale, plus alte două autospeciale cu scară și cu o motopompă. 

La fața locului sunt prezente și două ambulanțe SMURD. Echipajele au ajus cu greu până la mănăstire, din cauza drumurilor grele, specifice muntelui.

Mănăstirea Râmeț are o istorie fabloasă. Și nu numai. În interior există trei straturi de fresce, iar cel mai ”nou” datează din 1377 și a fost pictat de Mihu de la Crișul Alb. 

Mănăstirea Râmeț este unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești de pe cuprinsul Transilvaniei. Se estimează că ar fi fost construită în secolul al XIII-lea.

ISU Alba anunță că va aduce forțe suplimentare în zonă, pentru a stinge focul în cel mai scurt timp. 

 

 

Te-ar putea interesa și: