Nemţii se tem de invazia romilor din România

Autorităţile berlineze sunt stupefiate. Un grup de romi din România a sosit recent în capitala germană şi se pare că are de gând să se stabilească aici, în ciuda faptului că şederea le este limitată prin viza turistică, titrează cotidianul Der Spiegel.

"Aici este bine", a declarat pentru reporterul german una dintre femeile rome. Întrebată cât timp va rămâne, ea a ridicat din umeri, lasând să se înţeleagă că durata "vizitei" este una incertă. În schimb, motivul pentru care romii au ales capitala germană drept o nouă casă este unul foarte clar: foamea, pe care femeia şi-a exprimat-o prin gesturi.

"Un ping-pong jenant"

Grupul romilor proveniţi din România, în total 80 de persoane, ţin în alertă autorităţile de la Berlin de mai bine de două săptămâni. Ei s-au instalat mai întâi într-un parc, apoi într-o tabără artistică, ulterior într-o biserică catolică, după care au fost mutaţi în locuinţe sociale din Spandau.

"Ţiganii români au cerut mâncare şi azil", titrează publicaţia. Însă, până acum, nicio autoritate berlineză nu şi-a asumat responsabilitatea lor.

Volker Ratzmann, din partea Partidului Ecologist, a caracterizat această confuzie la nivel politic drept "un ping-pong jenant între Senat şi autorităţile locale".

Vor doar să lucreze

Ieri, consulul României în Germania, Remus Mărăşescu, a discutat preţ de două ore cu romii, concluzia fiind aceea că ei "ar dori să lucreze în Germania".

"Încercăm să găsim o soluţie agreată de către toate autorităţile locale", a spus Mărăşescu.

Germania şi alte ţări mai "vechi" ale Uniunii Europene nu au deschis complet piaţa lor de muncă mâinii ieftine de lucru din ţările care au aderat la Uniune în 2004 şi 2007, inclusiv România.

CITIŢI ŞI: Cerşetorii români şi bulgari au invadat Viena