Nemţii renunţă la CARNEA de porc! Cel mai scăzut consum din ultimii 11 ani. Vezi de ce dau uitării porcul!

Nemţii renunţă la CARNEA de porc! Cel mai scăzut consum din ultimii 11 ani. Vezi de ce dau uitării porcul!

Țara care a dat lumii cârnații Bratwurst și hotdog-ul a început să își reducă consumul de cârnații de porc reorientându-se spre o dietă mai vegetariană, transmite Bloomberg.

Potrivit firmei de consultanță Agriculture Market Information Co., anul trecut consumul de carne de porc în Germania a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, iar tendința de scădere va continua și în acest an. Este al treilea an consecutiv în care asistăm la o scădere a cererii de șuncă și cârnați în Germania, cel mai mare producător și consumator de carne de porc din Europa.

Carnea de porc reprezintă în continuare peste jumătatea din carnea consumată în principala economie europeană, însă cota sa de piață scade în favoarea cărnii de pui și de vită și a opțiunilor vegetariene. Această modificare a obiceiurilor de consum reflectă interesul germanilor pentru dietele mai sănătoase și producția alimentară sustenabilă. La acestea se adaugă și afluxul de refugiați care nu consumă carne de porc.

"Chiar dacă continuă să existe un apetit pentru felurile de mâncare cu carne de porc, ne-am adaptat meniul", a declarat Christoph Wagemann, director de achiziții la o berărie din Dusseldorf care acum oferă și feluri vegetariene de mâncare alături de tradiționalii cârnați.

Ne puteți urmări și pe Google News

Carnea de porc are o lungă tradiție în Germania, țară care se laudă cu peste 1.500 de varietăți regionale de cârnați, marea majoritate cu carne de porc, potrivit Asociației măcelarilor germani. Cu toate acestea, potrivit datelor firmei de cercetare Euromonitor International, consumul total de carne de porc în Germania a scăzut cu 10% după 2011, până la aproximativ două milioane de tone anul trecut. Comparativ, în aceiași perioadă, cererea a crescut în țările vecine Polonia, Franța și Austria.

În medie, fiecare german a consumat anul trecut 36,2 kilograme de carne de porc față de 40,1 kilograme în 2011. Declinul a fost atât de semnificativ încât, în pofida creșterii consumului de carne de pui și de vită, consumul total de carne în Germania a scăzut la 60 de kilograme, cel mai scăzut nivel de după 2006, susține Agriculture Market Information Co.

Potrivit estimărilor German Vegetarian Union, în prezent unul din zece germani refuză să mănânce carne, față de unul din o sută în urmă cu un deceniu. În plus, peste 200 de cărți de gătit vegane au fost publicate anul trecut în Germania, dublu față de 2015.

În condițiile în care consumatorii și-au pierdut apetitul pentru carnea de porc, chiar și producătorii de cârnați tradiționali au început să ofere variante vegetariene. Firma de familie Ruegenwalder Muehle Carl Mueller GmbH & Co. KG, cu o tradiție de 183 de ani, produce în prezent un Leberwurst vegetarian, care conține mazăre în loc de ficat de porc. Firma precizează că vânzările sale de carne au scăzut cu 5% anul trecut dar vânzările de produse vegetariene și vegane au crescut cu o treime și în prezent sunt responsabile pentru 26% din veniturile totale ale societății.

Cererea de carne de porc a fost afectată de recentele scandaluri privind fermierii care cresc porci în spații mici. Aproape 60 de milioane de porci sunt sacrificați anual în Germania, în principal în landurile Saxonia Inferioară și Renania de Nord-Westfalia, potrivit statisticilor oficiale. În plus, există îngrijorări crescute cu privire la carnea procesată după ce Organizația Mondială a Sănătății a inclus șunca și cârnații în categoria produselor cancerigene.

Un alt rol important în scăderea consumului de carne de porc sunt îngrijorările legate de impactul creșterii animalelor asupra mediului. Potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), șeptelurile sunt responsabile pentru 14% din emisiile de gaze cu efect de seră. În aceste condiții, Ministerul german al Mediului a decis ca la recepțiile sale nu vor mai fi servite carne și pește pentru a da un exemplu deoarece mâncarea vegetariană este mai prietenoasă cu mediul.

O altă influență asupra cererii de carne de porc vine din partea evoluțiilor demografice după sosirea în Germania a aproximativ un milion de refugiați, majoritatea din țări musulmane, care nu mănâncă carne de porc din motive religioase. Venirea refugiaților a crescut vânzările de carne de miel, oaie și capră până la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani în 2016.