Nemții, cu ochelari de cal. Tremuratul lui Merkel, o chestiune privată pentru majoritatea germanilor

Nemții, cu ochelari de cal. Tremuratul lui Merkel, o chestiune privată pentru majoritatea germanilor

Problemele de sănătate ale Angelei Merkel nu sunt o informație de interes public, potrivit unui sondaj

Doar 34% din germani estimează că tremurăturile cărora le-a căzut victimă, în public, cancelarul Germaniei reprezintă o chestiune de interes public, potrivit unui sondaj Civey publicat în Augsburger Allgemeinen, scrie AFP.

O netă majoritate a germanilor (59%) sunt de părăre însă că cele trei serii de tremurat ale Angelei Merkel țin de sfera „privată” potrivit sondajului.

Angela Merkel, aflată la putere de 14 ani, a generat îngrijorare în ultimele săptămâni după ce, de trei ori, a fost cuprinsă de tremurături inexplicabile în timpul unor ceremonii oficiale. Merkel va împlini, la 17 iulie, 65 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Starea de sănătate a cancelarului este o informație de interes public pentru reprezentanții partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, AfD.

În privința simpatizanților CDU, partidul conservator al Angelei Merkel, dar și a social democraților (SPD) și a Verzilor, majoritatea acestora consideră că tremurăturile lui Merkel reprezintă o chestiune privată.

Săptămâna trecută, Angela Merkel a asistat, alături de premierul danez, la intonarea imnurilor naționale ale celor două țări, așezată pe un scaun, o premieră. Aceasta după ce, în urmă cu o zi, a căzut victima aceluiași tremurat în timp ce se afla alături de premierul finlandei.

Angela Merkel a încercat să calmeze îngrijorările cu privire la starea sa de sănătate afirmând că „se simte bine”. Ea a atribuit incidentele unei reacții psihosomatice.

Potrivit Bild, Merkel a efectuat examene medicale aprofundate, în special sangvine, după prima criză de tremurat din 18 iunie, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Merkel a atribuit acel incident unei deshidratări legate de temperaturile extrem de ridicate din Berlin.