Judecătorii de la Tribunalul Maramureş au decis ca foştii şefi ai Poliţiei Bistriţa-Năsăud să rămână în arest încă 30 de zile. Avocaţii celor trei au cerut o măsură preventivă mai puţin aspră, arestul la domiciului. Instanţa decis însă că aceştia rămân în arest pentru încă o lună
Ovidiu Mureşan (inspector sef al IPJ Bistriţa Năsăud), Emil Roberto Hasnăş (şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud) şi Anton Leon Cloşcă (seful Politiei Oraşului Năsăud), alături de alţi patru inculpaţi vor fi judecaţi de Tribunalul Maramureş. Aceştia sunt acuzaţi de mai multe infracţiuni, printre care abuz în serviciu şi instigare de abuz în serviciu.
Aceştia se află în arest din noiembrie 2014. De atunci, avocaţii au cerut de mai multe ori arest la domiciliu, însă de fiecare dată au primit decizii nefavorabile.
Inspectorul șef al Poliției Bistrița -Năsăud, Ioan-Ovidiu Mureșan, șeful Serviciului Rutier, Roberto Hasnăș, și șeful Poliției Năsăud, Leon Cloșcă, au fost arestați la sfârșitul lunii noiembrie anului trecut, în unul din cele mai scandaloase dosare de corupție din 2014. Aceștia sunt acuzați că au mușamalizat accidente de circulație grave și că au primit diverse foloase materiale, pentru a interveni pe lângă alți polițiști pentru a opri anchete penale.
Procurorii DNA Cluj susțin că cei doi șefi ai Poliției Bistrița-Năsăud au pus la cale un plan de „linșare” a agentei Gabriela Gaie de la Poliția Rutieră, pe care o bănuiau că a discutat cu inspectorii de la Corpul de Control al IGPR despre neregulile care au loc în instituția condusă de Mureșan.
„M-au șocat”
Polițista a declarat la DNA că a aflat din „Evenimentul zilei” despre discuțiile dintre cei doi șefi și că, în acest mod, și-a explicat coșmarul la care a fost supusă în ultimii doi ani de către Mureșan și Hasnăș. „Aceste discuții m-au șocat”, spune polițista. Până în anul 2011, agenta Gaie a fost lucrat la Serviciul de Cercetări Penale, iar după ce această unitate s-a desființat a fost mutată la Serviciul Circulație.
„În 2011 am fost mutată la ghișeul eliberări permise. În weekenduri eram programată să execut serviciul pe teren și mi se cerea să aplic sancțiuni contravenționale, independent de munca desfășurată la ghișeu. În decembrie 2012, Hasnăș Roberto mi-a comunicat că din ianuarie 2013 trebuie să merg pe teren, fără niciun motiv. Mi s-a luat evidența proceselor verbale de contravenție și mi s-au ridicat toate drepturile de utilizator al bazelor de date”.
Nuntașul deranjat
Agenta a mai povestit că a fost sancționată pentru că nu a parcat mașina de poliție într-un loc pe placul comisarului Mureșan: „La sfârșitul lunii august 2014, mă aflam pe raza localității Șintereag, împreună cu inspectorul Dan Nemeș.
În timp ce scriam o contravenție, într-o parcare din localitatea menționată, a oprit un autoturism condus de Ovidiu Mureșan. Acesta s-a uitat la noi, după care, la scurt timp, m-a sunat Hasnăș. M-a înjurat, lucru obișnuit la acesta, și mi-a reproșat că nu se poate simți bine la nuntă, deoarece a fost sunat de Mureșan Ovidiu care nu era mulțumit de locul unde am parcat în timpul serviciului”.
Aceasta a mai adăugat că a doua zi a fost pusă să scrie un raport despre acest incident după care, pe 2 septembrie, a primit un document din partea șefilor ei, prin care era anunțată că a fost sancționată disciplinar: „Nu am contestat această sancțiune pentru că nu avea rost”.
Polițista a mai declarat în fața anchetatorilor că, la un moment dat, a fost pusă să lucreze de noapte, singură, pe o mașină de poliție dotată cu aparat radar, fapt ce încalcă grav normele din cadrul Poliției Române: „Au fost perioade în care programul de muncă era de la 18 la 02.00 și reveneam la muncă în aceeași dimineață, de la ora 6.00 la ora 14.00”.
Șeful îi dorea postul
Polițiștii bistrițeni susțin că motivul acestei hărțuiri este legat și de faptul că Hasnăș își dorea ca Gabriela Gaie să plece de la Circulație, pentru a aduce în locul ei o altă polițistă. „Hasnăș nu a mai vrut-o la Poliția Rutieră și a început să îi facă diferite probleme. El este prieten foarte bun cu un om de afaceri. Acest patron are un frate, care are o relație cu o agentă de poliție, care și-ar fi dorit să ajungă la Circulație. Firma acestuia a câștigat mai multe licitații derulate la IPJ Bistrița”, spune un polițist din această instituție. Acest lucru a fost confirmat și de agenta Gaie, în declarația dată la DNA Cluj.
„O trimit singură să-și rupă capul, șefu’”
În dosarul de la DNA în care sunt anchetați cei doi polițiști corupți sunt mai multe discuții ambientale înregistrate în biroul șefului IPJ Bistrița, Ovidiu Mureșan (foto), având ca temă: agenta Gabriela Gaie. Într-o discuție din data de 18 august 2014, comisarul îi dă ordine subordonatului său, Roberto Hasnaș: „Păi, fă-o să se sinucidă ...”.
Replica lui Hasnaș a fost una pe măsură. „Păi nu-i fac toată ziua, tot o omor, am trimis-o singură ... o bag de noapte, o bag cu unu’, o bag cu altul, să fie gelos bărbatu-so ... ce să mai fac, să pun pe unu să o f..., să o filmeze?”
Mureșan: „Îi pita și cuțitu’ la tine în mână, taie-i ... găsește soluții ...”. Într-o altă discuție, din data de 1 septembrie 2014, comisarul șef Hasnăș (foto) îi spune lui Mureșan: „Știu, șefu’, de aceea i-am zis eu, ieri: «Tu c...ă ce ești. Tu, mă, din cauza ta nu stau eu liniștit lângă nănași la nuntă, tăt ies afar’, mi-ai f... nunta ...».
Am zis: «Am eu grijă de tine» ... Era stresată, plângea acolo la calculator ... da’ am eu grijă de ea, o bag în teroare din aia, deci tăt să plângă tătă ziua, tătă ziua numa’ plânge ... nesimțită ordinară și c...”.