Nelu Tătaru, în alertă! Milioane de români trebuie s-o afle urgent. În octombrie va fi

Nelu Tătaru, în alertă! Milioane de români trebuie s-o afle urgent. În octombrie va fi

În cadrul vizitei începute luni în judeţul Neamţ, susţinere a candidaţilor PNL la alegerile locale, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a lansat un anunţ important.

Tătaru a declarat că aşteaptă ca România să intre pe o pantă descendentă a numărului de cazuri de COVID-19 din a doua jumătate a lunii octombrie.

Aflat la Piatra-Neamţ, ministrul Sănătăţii a precizat că populaţia trebuie să respecte regulile de combatere şi prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

Altfel, prognoza referitoare la pantă descendentă a numărului de cazuri noi de COVID-19 nu va putea fi susţinută de cifre.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru Nelu Tătaru, luna septembrie este considerată o lună-cheie în lupta pe care autorităţile din România o poartă cu pandemia care a lovit crunt planeta.

Şcoală, alegeri, trafic aglomerat

„Avem o lună septembrie destul de încărcată: redeschiderea şcolilor, a cinematografelor, a sălilor de spectacole, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, campania electorală, alegerile de pe 27 septembrie.

Fiecare dintre aceste activităţi are nişte norme de aplicare şi funcţionare în vederea bunei desfăşurări şi cu riscurile cât mai mici.

Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou, în jur la 1.500 cazuri, sau alternând în jurul acestei cifre.

Dacă menţinem, atunci putem să ne gândim în a doua jumătate a lunii octombrie că putem avea şi o pantă descendentă”, a spus ministrul Sănătăţii.

Noul an şcolar, o provocare

Nelu Tătaru a transmis că în ceea ce priveşte efectele redeschiderii şcolilor, o evaluare completă va fi gata în cel mai rău caz la începutul lunii octombrie:

„Mergem, deocamdată, pe acel platou. Suntem pe a doua cocoaşă a primul val pandemic. Sperăm să putem gestiona cu bine şi acest început de şcoală.

În măsura în care rămânem în acelaşi registru, sperăm ca în a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă.

Deocamdată gestionăm toate cazurile şi cele care apar noi în urma testărilor. Dar reperele noastre rămân adresabilitatea la unităţile de primiri urgenţe, Terapie Intensivă şi numărul de decese.”

sursa: Agerpres