"Nelu Legiune", actor în asasinarea lui Cătălin Harnagea

Cu un deceniu în urmă, Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi cerut lui Cezar Ilie Ion să angajeze un asasin din Moldova pentru a-l ucide pe fostul şef al SIE.

Pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, zis "Nelu Legiune", nu-i leagă doar şantajul şi ameninţările cu moartea pe care le-ar fi făcut la adresa managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă. Relaţia lor datează de mai bine de un deceniu şi a inclus şi o presupusă încercare de asasinare a fostului director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) Cătălin Harnagea, a omului de afaceri Dan Fischer şi a jurnalistului Petre Mihai Băcanu.

Cel puţin aşa reiese din paginile unui dosar instrumentat în 2002 de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, condusă la acea dată de procurorul Ilie Picioruş. Un an mai târziu însă, anchetatorii au ajuns la concluzia că nu există probe în baza cărora SOV să poată fi acuzat că ar fi plătit 1.000.000 de dolari (aşa cum arăta Harnagea în plângerea depusă împotriva lui Vîntu - n.r.) pentru comiterea asasinatelor.

"Existenţa actelor preparatorii a infracţiunii invocate nu a fost confirmată nici de Serviciul Român de Informaţii, nici de SIE la conducerea căruia, în perioada în cauză, se afla Cătălin Harnagea, care a şi dispus efectuarea de verificări în acest scop. De altfel, însuşi Cătălin Harnagea a precizat, în declaraţia dată procurorului, că nu a sesizat organele de urmărire penală competente, întrucât nu se conturase «un material informativ complet» şi că «nu am primit niciun fel de ameninţări la adresa mea sau a familiei, sub nicio formă» (...) din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat existenţa unei puneri în executare a hotărârii de a-l ucide pe Cătălin Harnagea, în consecinţă nici tentativa la infracţiunea de omor calificat nu există", se arată în rezoluţia dată de procurori în 2003.

"SOV a avertizat că băieţii ăştia vor muri de mâna lui"

Atât Vîntu, cât şi Cezar Ilie Ion au fost audiaţi atunci şi de poliţie, şi de procurori şi, evident, au negat acuzaţiile aduse de Harnagea. În plus, deşi a existat chiar şi o casetă-audio, care conţinea înregistrările mai multor discuţii între presupuşii asasini plătiţi şi "Nelu Legiune" (stenograma acestora fiind publicată în exclusivitate de EVZ pe 10 decembrie 2010 - n.r.), acesta din urmă a negat că vocea i-ar aparţine.

Deşi iniţial a fost de acord să fie supus unei expertize de voce, acesta a refuzat ulterior, aşa cum a refuzat, chiar de două ori, şi testul cu poligraful. Au existat totuşi martori care au susţinut în faţa anchetatorilor de claraţiile lui Harnagea.

Astfel, unul dintre aceştia (închis pe atunci pentru o altă faptă în Penitenciarul Weiterstadt - Germania) a mărturisit că "Sorin Ovidiu Vîntu îi ceruse să găsească o persoană care să poată înfăptui «la comandă», în schimbul sumei de 1.000.000 de do lari, uciderea lui Cătălin Harnagea, a lui Petre Mihai Băcanu şi a omului de afaceri Dan Fischer".

"În declaraţia dată procurorului, un alt martor a precizat: «În toamna anului 2000, data nu o pot preciza exact, mă aflam în reşedinţa din comuna Corbeanca a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Era într-o dimineaţă şi, în acea încăpere, ne aflam doar noi doi. În acel moment, eram un colaborator apropiat al său. La un moment dat, Sorin Ovidiu Vîntu mi-a povestit o întâmplare în cursul căreia ar fi renunţat temporar la intenţia de asasinare a lui Cătălin Harnagea, Petre Mihai Băcanu şi Dan Fischer. Această renunţare s-ar fi datorat indiscreţiei unui intermediar faţă de soţia sa, Angelica Vîntu, care ar fi aflat de acest complot. (...) Eu am început să râd când am auzit ce mi-a spus Sorin Ovidiu Vîntu, însă acesta m-a avertizat că vorbeşte serios şi că «băieţii ăştia vor muri de mâna lui»".

Harnagea pentru EVZ: SOV a vrut să mă asasineze

În ciuda acestor mărturii, dosarul a fost închis de procurori şi pentru că SRI şi SIE nu au confirmat informaţiile furnizate de Cătălin Harnagea.

Într-un interviu acordat însă EVZ anul trecut, acesta susţinea că SOV a plănuit cu adevărat să-l asasineze şi că succesorul său la şefia SIE, Gheorghe Fulga (cunoscut drept apropiat al lui Vîntu şi, potrivit presei, fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Române de Scont, înfiinţată de SOV), şi fostul şef al SRI Radu Timofte, pe care l-a catalogat drept "prieten cu SOV", ar fi avut interesul să ascundă probele care ar fi putut duce atunci la inculparea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a complicilor săi.

"Am început să râd când am auzit ce mi-a spus SOV, însă acesta m-a avertizat că băieţii ăştia vor muri de mâna lui.", MARTOR DOSAR NR. 104/P/2002 CITIŢI ŞI:

  • Vîntu către Ghiţă: "Nu te băga într-un război care nu îţi aparţine (...) că-ţi rupem gâtu"
  • Vîntu, către Sebastian Ghiţă: "Am împuşcat sute de rakeţi, nu zeci, sute. Mă refer la propriu"