Nelu Iordache rămâne în detenţie, după ce Tribunalul Bucureşti a respins cererea avocaţilor ca acesta să fie arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a deturnat fonduri europene pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel.
Avocaţii lui Nelu Iordache au cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, ca omul de afaceri să fie arestat la domiciliu, după ce a fost încarcerat aproximativ un an şi trei luni, procurorul DNA catalogând măsura cerută drept una "iluzorie".
- Nelu Iordache vrea în arest la domiciliu: "Politica trebuie să fie politică, iar instanţa trebuie să fie independentă!" DNA: „Măsura este iluzorie"
"Măsura arestului la domiciliu este o măsură dură. Nu am înţeles să apelăm la măsura controlului judiciar din respect faţă de măsurile pe care instanţa le-a luat de-a lungul procesului. (...) Trebuie să apreciem asupra acestei măsuri şi vizavi de comportamentul lui Nelu Iordache faţă de instanţă. N-am făcut cereri care să ducă la tergiversarea soluţionării dosarului, la solicitarea lui Nelu Iordache, care a insistat să accelerăm demersurile, astfel încât cauza să fie soluţionată cât mai repede", a spus avocatul lui Nelu Iordache. DNA: "Toţi partenerii cu care a intrat în contact au fost înşelaţi de Iordache Nelu"
Afirmaţiile avocatului au fost contrazise de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a subliniat că atitudinea procesuală a lui Nelu Iordache reprezintă un risc pentru buna desfăşurare a judecăţii. Reprezentantul Ministerului Public a cerut, în acest sens, respingererea cererii de înlocuire a măsurii preventive.
- Nelu Iordache este judecat pentru o ”țeapă” de sute de milioane de euro
"Nu mă supăr personal când domnul Iordache mă trimite să citesc legislaţia sau mă acuză că am făcut o înţelegere cu un anumit martor. Dar mă supăr când aduce insulte unui organ judiciar în faţa Tribunalului Bucureşti. Această măsură iluzorie a arestului la domiciliu nu oferă garanţii. Este doar o găselniţă, iar perioada pe care o va petrece în arest la domiciliu îi va fi dedusă din pedeapsă. (...) În plus, toţi partenerii cu care a intrat în contact au fost înşelaţi de Iordache Nelu, au fost induşi în eroare", a spus procurorul DNA. Nelu Iordache: "Politica trebuie să fie politică, iar instanţa trebuie să fie independentă"
În ultimul cuvânt pe care l-a avut în faţa instanţei, omul de afaceri a vrut să precizeze că "politica trebuie să fie politică, iar instanţa trebuie să fie independentă". Următorul termen în dosar va avea loc în 24 martie.
În 26 aprilie 2013, Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.