Abuzurile DNA distrug destinele asfaltatorilor. Halucinant: prejudiciu zero, dar închisoare cu executare

Abuzurile DNA distrug destinele asfaltatorilor. Halucinant: prejudiciu zero, dar închisoare cu executare

Asfaltatorul Nelu Iordache a fost condamnat pe nedrept la închisoare cu executare, chiar dacă motivarea instanței de judecată prevedea că nu există un prejudiciu. După ce a stat mai bine de un an după gratii, Iordache a fost achitat.

Cazul asfaltatorului Nelu Iordache ridică o serie de semne de întrebare legate de modul în care acesta a fost judecat și condamnat la închisoare. Patronul Romstrade SRL a fost arestat pentru o perioadă de mai bine de un an în baza unei plângeri făcute de firma portugheză Monteadriano. El se asociase cu această firmă pentru a realiza un tronson al autostrăzii Nădlac-Arad. 

Motivarea pronunțată de judecătorul Vlad Andriescu prezint faptul că acuzațiile firmei portugheze sunt nejustificate deoarece nu a existat niciun certificat de garanție bancară solvabil. Compania l-a acuzat pe Nelu Iordache că nu i-ar fi dat avansul de 5 milioane de euro. 

În acest dosar,  omul de afaceri Nelu Iordache a fost achitat pentru infracțiunea de spălare de bani și înșelăciune. Instanța a stabilit că firma portugheză nu a suferit niciun prejudiciu. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Motivarea instanței se bazează pe o preluare a acuzelor DNA, nefiind analizate apărările avocaților lui Iordache.

„–Firma Romstrade rula prin conturile sale circa 1 miliard de euro, dar în hotărârea de condamnare s-a reținut un prejudiciu de peste 11 milioane de lei (11.379.218 lei – adică circa 2,4 milioane euro) către BCR, care reprezenta practic doar 2% din valoarea contractelor derulate în ultimul an;

–Suma de bani pe care Romstrade i-a luat de la BCR a fost încasată în baza unor împrumuturi acordate legal și garantate, prejudiciul pentru bancă putând fi recuperat doar într-un litigiu civil, nu penal, neputând fi considerată o fraudare a ăancii;

–Nelu Iordache a folosit banii din firma Romstrade, unde era acționar majoritar, pentru a cumpăra terenuri pentru o altă afacere, respectiv construcția aeroportului din Adunații Copăceni, opinăm că nu i se pot imputa întrucât banii sunt fungibili într-un cont comun și nu pot fi identificați ca fiind cei proveniți de la CNADNR, alocați pentru construirea tronsonului de autostradă. 

-Peste toate, în instanță s-a pus în vedere judecătorului faptul că activitatea Romstrade, societate aflată în prezent în insolvență, al cărui administrator era Nelu Iordache, se derula fără probleme, neavând nicio datorie pentru care să fie nesolvabilă, însă odată cu declanșarea anchetei și trimiterea în judecată a acționarului majoritar (Nelu Iordache deținea circa 75% din acțiuni) au fost blocate toate contractelor de leasing pe care le avea pentru nenumărate mașini și utilaje, la care s-au adăugat refuzul autorităților de a mai păati certificatele pentru lucrări.”, precizează Lumea Justiției.