Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al capitalei, s-a lansat într-o serie de acuzații cu manta la adresa Guvernului. Oamenii care ies în Piaţa Victoriei sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar aceasta se întâmplă din cauza unora care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost, consideră edilul care a participat la o dezbatere despre regiunea București – Ilfov.
”Cred că ţine de zona administrativă şi zona politică să redea speranţa acestei ţări. Oamenii care ies să se vadă în Piaţa Victoriei, din punctul meu de vedere, sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost. Este un punct de vedere personal. (...) Eu personal am un obiectiv - şi anume acela de a contribui cât pot eu din punctul meu de vedere să le dăm speranţa oamenilor că în România se poate şi cred că fiecare dintre noi avem un rol de jucat în această direcţie. Nu mi se pare corectă abordarea 'Ar trebui să facă preşedintele sau primul-ministru sau miniştri sau Parlamentul sau administraţia locală'. Da, e adevărat, sunt primii responsabili, dar schimbarea în bine este o chestiune care ţine de fiecare dintre noi”, a spus Negoiţă, conform Știri pe surse. Primarul de sector opinează că aderarea României la UE a fost cea mai mare oportunitate pe care ţara noastră a avut-o vreodată, iar de când este membră, a progresat enorm: ”E un club select, performant şi un club la care se uită, de ce să nu recunoaştem, tot restul lumii. (...) Sunt mândru că sunt european. Eu sunt un euro-optimist convins”. ”Nu sunt foarte mulţumit de modul în care România profită de apartenenţă (la UE - n.r.). Îl văd în sală pe domnul Nicula, care e preşedintele Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI). (...) Au fost nişte interese prin zonă să-l schimbe pe domnul Nicula de la Agenţia de Dezvoltare Regională şi se pare că au existat nişte discuţii, s-a făcut un audit, (...) după care audit azi e suspendat POR, Programul Operaţional Regional, din cauza faptului că unii de-ai noştri, români, sunt atât de iresponsabili să se joace cu aşa ceva (...) - 860 de milioane de euro din FEDR stau ca o sabie a lui Damocles deasupra noastră, pentru că orice euro din cei 860 de milioane pe care nu-i atragem până la 31 decembrie sunt dezangajaţi şi pierduţi pentru totdeauna, e un act antinaţional, din punctul meu de vedere e de CSAT. Cred că cei care îndrăznesc să facă aşa ceva ar trebui să răspundă. (...) Vorbeam la minister şi cu responsabili în domeniul ăsta de ce a ajuns atragerea fondurilor europene un calvar de nesuportat. Pentru că avem nişte reglementări proaste. (...) Am ajuns într-o situaţie cu birocraţie mult peste admisibil”, a mai spus Negoiţă, conform sursei citate.