Surse din PSD vorbesc din ce în ce mai deschis despre negocierile secrete din Klaus Iohannis și Liviu Dragnea. Obiectul acestor negocieri este schimbarea premierului Sorin Grindeanu, acceptarea unui nou candidat de către Klaus Iohannis, dar numai că Președintele joacă tare în relația cu Liviu Dragnea și vrea să obțină un pachet mai consistent. Numirea unui nou director la Serviciul de Informații Externe.
Despre schimbarea premierului Sorin Grindeanu se vorbește din ce în ce mai deschis în ultima vreme. Seria atacurilor la adresa premierului a deschis-o Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, care l-a criticat public pe acesta pentru lipsa de cooperare cu autoritățile locale. Apoi a urmat episodul cu evaluarea miniștrilor, anunțată cu mare zgomot de Liviu Dragnea, care s-a terminat duminică seară, după cum s-a spus public. Numai că de atunci s-a lăsat o tăcere adâncă. Liviu Dragnea a evitat ieșirile publice, iar zvonurile privind o demisie în bloc a miniștrilor din cabinetul Grindeanu s-au accentuat. Ședința de guvern de miercuri ar trebui să fie un moment important, când vom vedea dacă planul PSD va funcționa în parametrii anunțați.
Numai că în ecuația schimbării guvernului intervine și Klaus Iohannis care, potrivit Constituției, joacă un rol important. O eventuală demisie a premierului Grindeanu înseamnă negocieri politice pentru desemnarea unui nou prim-ministru, care trebuie acceptat de Președinte. Aici au început negocierile pentru crearea unei înțelegeri politice prin care PSD să poată desemna pe cine vrea, iar Iohannis să accepte, Iar Klaus Iohannis să numească un nou director al Serviciului de Informații Externe care să fie votat de Parlamentul dominat de PSD. Numele vehiculate sunt: Dan Mihalache, fostul consilier prezidențial și ambasador la Londra, Mircea Geoană, fostul președinte al PSD, Cătălin Predoiu, lider PNL, Ben-Oni Ardelean, senator PNL. Numai că cel care pare să domine această listă este Dan Mihalache care se bucură de încrederea Președintelui Iohannis și are sprijinul membrilor din comunitatea de informații.
Negocierile secrete dintre PSD și Cotroceni se învârt mai puțin în jurul numelui care să-l înlocuiasă pe Grindeanu, cât în jurul celui care să ocupe funcția de director SIE.
Nemulțumirile PSD au început în momentul în care premierul Sorin Grindeanu a început să se rupă de linia partidului, a încetat să se mai consulte cu liderii acestuia, părând că-și caută o carieră proprie. Bănuit că are în vedere un profil de viitor lider politic, capabil să preia partidul în cazul unei condamnări a lui Liviu Dragnea la ICCJ, Sorin Grindeanu a început construirea unor relații interne și externe, în paralel cu cele ale PSD.
Primle bănuieli au apărut atunci cînd a început să preia în calitate de consilieri o seamă de foști ofițeri de informații, pe care Liviu Dragnea și cei apropiați lui bănuiesc că vin pe filiera fostului prim-ajunct al SRI, Florian Coldea. Generalul Gabriel Stătescu, trecut în rezervă în martie din SRI de către preşedintele Klaus Iohannis, a fost numit consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Sorin Grindeanu. Despre acesta se știa că este unul din apropiații fostului prim-adjunct Florian Coldea, iar trecerea sa în rezervă s-a făcut ca urmare a faptului că numele său apărea în unele denunțuri venite din zona managerilor IT, după cum ne-au precizat surse politice.
De altfel legăturile dintre Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI și premierul Sorin Grindeanu par a depăși cadrul instituțional. În cercurile politice ale PSD se vorbește despre o influență directă a lui Coldea asupra lui Grindeanu, încă de când acesta era ministrul Comunicațiilor, deși conexiunile sale cu serviciile de informații par a fi mult mai vechi. Premierul propus de Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică – Academia Naţională de Informaţii. Ulterior, Grindeanu a fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale în perioada decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015. De altfel, Grindeanu a făcut parte și din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI în perioada februarie 2013 - decembrie 2014. Un profil clasic de politician aflat în siajul serviciilor de informații.
În acest context, declarația primăriței Bucureștiului capătă o altă semnificație. Aceasta a spus recent: “Nu am date certe și nu vreau să fac afirmații tranșante. Este vorba de o percepție a mea sau de o sumă de senzații pe care ni le lasă la vedere, să spunem, prestația premierului, că, la început, a înțeles rolul său, anume că reprezintă o funcție numită (…) și a înțeles că trebuie să existe o relație puternică cu conducerea partidului (…) pentru a aplica programul de guvernare ad literam. Ulterior, cred că a fost un moment, un declic, în care nu a mai simțit această nevoie. PROBABIL CĂ A UMPLUT GOLUL lăsat de absența, în consultarea sa, cu domnii Dragnea și Tăriceanu, CU ALTCEVA. Rămâne să aflăm ce este acel altceva. Noi îi asiguram (…) spatele. ÎN MOMENTUL ÎN CARE DOMNIA SA NU A MAI CONSIDERAT UTIL SPATELE POLITIC, ÎNSEAMNĂ CĂ ARE UN ALT SPATE, poate...”
Nici măcar nu se poate spune că nu a fost o declarație clară!