Liderii coaliţiei de guvernare au purtat negocieri intense privind calendarul electoral și susținerea unor candidați comuni. O decizie finală în acest sens va fi comunicată miercuri, 21 februarie, afirmă Marcel Ciolacu.
„Calculele ” privind susținerea unor candidați comuni la alegerile locale 2024 au fost trasate deja, susțin surse politice. Premierul României și președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu a oferit niciun detaliu cu privire la o eventuală comasare a alegerilor, însă, a dat de înțeles că miercuri, 21 februarie, va fi stabilit și anunțat întregul calendar electoral.
Negocieri intense pentru alegerile locale 2024. Ce a stabilit coaliția
Potrivit Antena 3, PSD a avut negocieri secrete cu PNL. Cel care ar fi mers s la sediul PNL pentru a purta negocierile, a fost europarlamentarul Mihai Tudose, care s-ar fi întâlnit cu Rareş Bogdan, Lucian Bode, dar şi alţi lideri importanţi ai liberalilor. Conform sursei menționate, liberalii și social-democrații au încheiat „un pact”, prin care să nu se mai atace.
Unele surse politice spun că PSD şi PNL vor să aibă liste comune la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, însă nu s-a decis ordinea candidaților. PSD ar fi stabilit limitele negocierii: varianta în care Mihai Tudose să nu mai fie cel care deschide lista, pentru că se ia în calcul un independent pe care partidele îl caută în aceste moment. O altă variantă face referire la cum vor arăta discuţiile privind mandatele, deoarece se ia în calcul ca PNL şi PSD să câştige împreună 17 mandate de europarlamentar şi la redistribuire să ajungă la 20, maxim 21 de mandate, afirmă surse politice citate sursa menționată.
„Lupta” pentru Primăria Capitalei. Sebastian Burduja vs Gabriela Firea
Coaliția de guvernare ar fi stabilit ca la alegerile locale să aibă un candidat unic la Primăria Capitalei și în anumite municipii, susțin surse politice citate de Digi24. PNL ar dori ca Sebastian Burduja să fie candidatul la Primăria Capitalei, în timp ce Gabriela Firea așteaptă ca PSD să o nominalizeze oficial drept candidatul la Primăria Municipiului București.
„Eu una sunt dispusă să susţin orice fel de moratoriu prin care să se vadă buna credinţă, faptul că mi-aş dori să pot să muncesc pentru bucureşteni. Nu aş folosi Primăria Capitalei pentru o trambulină politică în sensul preluării unor funcţii”, declara Gabriela Firea, recent, la B1 TV.