Editura Evenimentul si Capital

CUM DEVIN NAZIȘTI MII DE GERMANI ÎNGRIJORAȚI. Istoria ALTFEL

18-05/istoria-altfel_1-465x390
Autor: | | 6 Comentarii | 4741 Vizualizari

În România, PEGIDA ("Patrioții Europeni împotriva islamizării Occident") este cea mai cunoscută organizație care cere măsuri ferme pentru limitarea imigrației.

Mișcarea reprezintă un exemplu clar despre modul în care presa mainstream și ONG-urile așa-zis progresiste reușesc să demonizeze orice încercare de a ieși din canoanele corectitudinii politice.

PEGIDA a apărut la Dresda în octombrie 2014 la inițiativa lui, Lutz Bachmann, un specialist în PR cu un trecut dubios. Condamnat pentru câteva spargeri, agresiune și chiar trafic de droguri, Bachmann a fugit în Africa de Sud și a deschis un club pentru persoane de culoare, S-a întors până la urmă în acasă și și-a executat pedeapsa. În 2014 a fost martorul unor scene incredibile pe străzile Germaniei. Pe 7 octombrie, un grup de musulmani, foarte probabil islamiști, atacă violent o demonstrație a PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan- organizație considerată teroristă în Turcia) împotriva statului Islamic În aceeași zi, izbucnesc și la Celle, în Saxonia Inferioară, lupte între cecenii musulmani și Yazidi (minoritate religioasă crunt persecutată de Statul Islamic și celelalte formațiuni jihadiste). Pe 10 octombrie, Bachmann asistă personal, la Dresda, la un miting al PKK . În ziua următoare găseșțe pe Facebook un grup care se intitulează chiar Patriotische Europäer Gegen die Islamisierung des Abendlandes ("Patrioții Europeni împotriva islamizării Occident").

Toate aceste evenimente au fost pomenite de Bachmann în chemarea sa la demonstrații. Primul marș a avut loc pe 20 octombrie 2014 și a atras doar o mână de oameni. Reacția vehementă a presei mainstream și a organizațiilor de stânga a însă atenția asupra mișcării. Așa că tradiționalele mitinguri de luni au început să aibă o amploare din ce în ce mai mare. Totul, desigur, sub atenta supraveghere a poliției. Oamenii legii au notat, de altfel, că la marșul din 1 decembrie 2014, printre cei 7 500 de demonstranți s-au aflat și 80-100 de huligani de pe stadioane. Oamenii au început să vină din ce în ce mai des la aceste marșuri, pe măsură ce situația se agrava la nivel internațional. Astfel, după atacul terorist asupra Charlie Hebdo, pe 12 ianuarie 2015, 25 000 de oameni au răspuns chemării PEGIDA. Atunci a prezentat Bachmann obiectivele centrale ale mișcării- imigrare selectivă, expulzarea extremiștilor religioși, dreptul și datoria noilor veniți de a se integra și întărirea securității interne

Cu toate că revendicările erau de bun simț, presiunile împotriva mișcării s-au înmulțit. Un miting a fost anulat de poliție după ce un anonim a postat pe tweeter un mesaj în care numea PEGIDA un adversar al Islamului.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:16 Dragnea a luat una dintre DECIZIILE CARIEREI înaintea CEx al PSD. Se ţine de cuvânt sau e doar o TACTICĂ DE ADORMIRE a rivalilor? Breaking news 13:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 12:54 RĂZBOI total în PSD. Rădulescu aruncă BOMBA! „Dăncilă e cu noi” 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 12:33 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 12:32 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 12:27 Cum se poziționează liderii județeni înainte de CExN PSD 12:27 Indiferent de rezultat, ședința CExN se va sfîrși prost pentru PSD. România lui Cristoiu 12:18 CEx al PSD. FIDELITATE necondiţionată. Dragnea primeşte SPRIJIN IMPORTANT de ultimă oră. News alert 12:07 Din ce TABĂRĂ face parte DĂNCILĂ înaintea CEx al PSD? Anunț de ULTIM moment al premierului 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota” 11:08 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 10:38 SCANDAL în PSD. Un NUME GREU din PARTID dă de pământ cu PUCIȘTII 10:32 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 10:20 Ce se așteaptă, azi, la ședința PSD. Dăncilă îi înfige cuțitul „Cezarului” Dragnea? 10:13 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 00:11 TABĂRA Firea PIERDE teren. Un important CONTESTATAR a lui DRAGNEA, MESAJ cu două ÎNȚELESURI 21:46 Firea PIERDE teren în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de sector TRECE în TABĂRA DRAGNEA. 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII

Articole salvate