Nava portcontainer Flaminia, sub pavilion german, distrusă parţial în urma unui incendiu în 2012, a revenit în România pentru a fi reparată în Şantierul Naval Daewoo Mangalia. Nava a trecut prin operaţiuni de decontaminare în Danemarca.
Potrivit Mediafax, reprezentanţii şantierului Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI) spun că operaţiunile de descărcare a deşeurilor şi de decontaminare a navei, derulate în Danemarca, au fost finalizate, iar portcontainerul a sosit în România luni dimineaţă.
"Vasul va intra direct în şantier, pentru reparaţii. Chiar în aceste momente se fac maneverele de intrare", a declarat şeful Biroului de presă al DMHI SA, Mirela Drăgan. Decontaminată şi fără deşeuri la bord
Potrivit acesteia, nava Flaminia, decontaminată şi fără deşeuri la bord, a fost scoasă de către autorităţile competente germane şi daneze de sub incidenţa Regulamentului EU 1013/2006 (de protecţie a mediului - n.r.) şi, în conformitate cu codul maritim şi uzanţele internaţionale din industrie pentru nave care urmează să intre la reparaţii, agentul vasului a făcut în ultimele zile demersurile procedurale pe lângă autorităţile române în vederea intrării în şantierul naval.
"Daewoo-Mangalia Heavy Industries SA va derula cu profesionalism, responsabilitate tehnică, comercială şi legală activităţile de reparaţii a navei ce se constituie în obiect al contractului cu clientul său din Germania", a mai precizat Mirela Drăgan. A luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012
Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, a acostat în mai 2013 în Portul Constanţa, aşteptând aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia, după ce a luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012. Aceasta a stat în România până la începutul lunii noiembrie 2013, când a plecat în Danemarca pentru continuarea procesului de decontaminare.
Fostul prefect al judeţului Constanţa Eugen Bola preciza anul trecut că decizia de a pleca din România a fost una economică, armatorul alegând soluţia cea mai ieftină, mai ales pentru evacuarea celor 14.000 de tone de deşeuri găsite în plus peste cele declarate şi care ar fi trebuit să se întoarcă în Germania. Astfel, în loc să ducă aceste deşeuri în Gemania cu alte mijloace de transport, armatorul a ales să mute nava în întregime. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- BOIERIE pe AJUTOARE SOCIALE. Român în ANGLIA: "E ca şi cum ai găsi un sac cu bani pe marginea drumului"
- Simona Halep a evoluat FABULOS şi a învins la Doha! Ea va urca încă un loc în ierarhia mondială
- SEDINȚA PNL s-a ÎNCHEIAT. Iohannis și Antonescu au mandat de a susţine "cu feritate" respectarea protocolului USL, semnat în 2012
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- SECRETUL TRUPEI ABBA. Dezvăluirea a fost făcută după 40 de ani de la înfiinţarea formaţiei | GALERIE FOTO
- ULTIMELE POZE ale unor persoane celebre. Cum arătau Steve Jobs sau Lenin înainte să moară| GALERIE FOTO
- SITUAȚIE JENANTĂ pentru Andreea Marin. ZÂNA a renunţat la emisiunea de la TVR