Expoziţia de fotografie "Natural Born Beauties", semnată de Gabriel Hennessey, un proiect realizat în cadrul unei campanii împotriva cancerului, a fost vernisată ieri la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.
Expoziţia cuprinde portrete aparţinând unor personalităţi feminine ca Anamaria Marinca, Andreea Esca, Andreea Berecleanu, Ileana Lazariuc, Cristina Copos sau Monica Bârlădeanu, care au acceptat să pozeze machiate discret, fără o procesare ulterioară a imaginii.
Expoziţia va fi deschisă până pe 18 septembrie, urmând ca apoi fotografiile să fie vândute în cadrul unei licitaţii. Sumele strânse vor fi donate pentru continuarea campaniei de informare din cadrul Programului de Prevenire şi Depistare Precoce a Cancerului de Sân şi a celui de Col Uterin.