Naționaliștii vor să câștige Primăria Timișoarei cu un revoluționar

Naționaliștii au intrat oficial în lupta pentru fotoliul de primar al Timișoarei. Partidului România Unită (PRU) şi-a lansat oficial la Timişoara candidaţii pentru alegerile locale din acest an, în prezenţa preşedintelui formaţiunii la nivel naţional, deputatul Bogdan Diaconu.

Pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara a intrat în luptă revoluţionarul anticomunist Liviu Băcană, preşedinteleAsociației 16 Decembrie 1989.

Lista PRU pentru Consiliului Judeţean Timiş este deschisă de Claudiu Chelu, un militant pentru o transparenţă maximă în administraţia publică. La Consiliul Local, pe un loc eligibil apare Bogdan Popa, vechi activist naţionalist în mai multe asociaţii identitare. 

”PRU este în prezent cea mai activă formaţiune politică naţionalistă din România, militând activ în ultimele luni împotriva politicilor sinucigaşe ale Uniunii Europene în privinţa invaziei imigranţilor musulmani, fenomen periculos cu care s-ar putea confrunta şi oraşele şi satele din judeţul Timiş, vestul ţării devenind o zonă de tranzit pentru fluxul migraţionist din Orientul Mijlociu”, transmite Popa, care este și președintele interimar al organizației municipale a partidului.