NAŢIONALIŞTII noştri sar la un “INAMIC declarat al ROMÂNILOR”

Naţionaliştii din Partidul Forţa Naţională consider că promulgarea noii legi a educației de către președintele Petro Poroșenko demonstrează că Ucraina nu mai merită niciun sprijin din partea României.

Naţionaliştii români cerem autorităților de la Bucureşti mai multă energie în sancționarea derapajelor Ucrainei, inclusiv prin blocarea tratativelor acestei țări cu Uniunea Europeană.

“Țara noastră a făcut mari sacrificii pentru a deschide Ucrainei calea pentru integrarea euro-atlantică. În conflictul cu Rusia, Ucraina a primit din partea României un sprijin necondiționat, care însă este ”răsplătit” acum cu războiul surd pe care Kievul l-a declarat minorității românești din această țară”, se arată într-un comunicat al Partidului Forţa Naţională.

“Prin promulgarea legii educației, Ucraina că vrea să rescrie istoria și să aneantizeze orice urmă a unor alte culturi și a unor alte limbi de pe teritoriul său, arătând astfel că este un stat artificial care vrea să se mențină și să se impună prin forță și teroare.

Parteneriatul României cu Ucraina ne-a adus până în prezent numai ponoase și a fost anulat de facto de puterea de la Kiev prin noua lege a educației. Acest parteneriat trebuie suspendat și de iure până când clasa conducătoare din Ucraina își schimbă orientarea și renunță la măsurile împotriva minorităților în general și la atitudinea anti-românească în special. În caz contrar, ne punem în situația ingrată în care ne oferim tot sprijinul unui inamic declarat al românilor!

În egală măsură, România ar trebui să se alieze în administrarea acestei lecții, de care în mod clar Ucraina are nevoie, cu celelalte țări ale căror minorități sunt supuse aceluiași tratament de anihilare pe teritoriul ucrainean!”, se mai spune în comunicat.