Naționala feminină de handbal a României și-a aflat adversarele de la turneul preolimpic

Naționala feminină de handbal a României și-a aflat adversarele de la turneul preolimpic

După parcursul dezamăgitor de la Campionatul Mondial din Japonia (locul 12), handbalistele „tricolore” au intrat în linie dreaptă pentru turneul preolimpic din luna martie, ultima lor șansă de a mai prinde calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Pentru a obținele biletele la JO de la Tokyo, selecționata feminină de handbal a României va trebui să se lupte la turneul preolimpic cu Norvegia, Muntenegru și Coreea de Nord.

Nordicele s-au clasat pe locul 4 la Campionatul mondial din Japonia, după ce au fost învinse în finala mică de Rusia, scor 28-33. Muntenegru s-a numărat printre adversarele României la turneul final nipon, în Grupa C, duel pe care „tricolorele” l- au pierdut cu scorul de 26-27. Muntenegru a încheiat Mondialul pe locul 5.

Așadar, turneul preolimpic se va desfășura în perioada 20-22 martie 2020, iar primele două clasate se vor califica la JO de la Tokyo. Naționala României a evoluat la trei din ultimele cinci ediții ale JO: a încheiat pe locul 7 turneele din 2000 și 2008 și pe 9 ediția din 2016, de la Rio de Janeiro. (FOTO - facebook.com/FederatiadeHandbal)

Ne puteți urmări și pe Google News