De ce filmările la "Black Swan" au fost extrem de grele şi s-a ales cu o coastă dislocată. De ce e mai degrabă obedientă decât rebelă. De ce nu s-ar înfometa niciodată. Natalie Portman a răspuns la toate aceste întrebări.

A obţinut Globul de aur pentru cea mai bună interpretare feminină dintr-o dramă pentru balerina Nina pe care o joacă în lungmetrajul "Black Swan" de Darren Aronofsky.

Distribuţia asamblată de cineast abundă în nume mari: Barbarei Hershey i-a revenit rolul mamei Ninei, Winona Ryder interpretează balerina al cărei rol îl ia personajul lui Portman, în timp ce cu partitura rivalei frivole a acestuia s-a ales Mila Kunis.

Filmul, definit ca un thriller psihologic care se petrece în lumea baletului, a acumulat deja numeroase trofee şi este în cărţi pentru Oscaruri.

În România, lungmetrajul este distribuit de Odeon şi va avea premiera pe 25 ianuarie.

Natalie Portman a vorbit despre cum şi-a dislocat o coastă la filmări, despre scena de sex cu Mila Kunis şi despre natura ei obedientă.

EVZ: Ce a fost cel mai dificil pt dv. – pregătirea pentru rol, care a durat un an şi jumătate, sau filmarea propriu-zisă? Natalie Portman: Probabil că filmarea. Pentru că trebuia să continui să mă antrenez şi în timp ce filmam. Era un program extrem de riguros. Filmam cam 15 – 16 ore din 24 şi pe măsură ce avansam cu filmarea pe parcursul unei săptămâni, terminam din ce în ce mai târziu.

De pildă, începeam la cinci sau şase dimineaţa lunea şi zilele de filmare deveneau din ce în ce mai lungi aşa că vineri începeam să filmăm la opt seara şi continuam toată noaptea. Se făcea sâmbătă dimineaţă, iar eu încă purtam pantofi de balet la ora cinci şi mi se părea delirant. A fost de fapt un sport extrem să am un astfel de program la filmări şi apoi să trebuiască să merg să exersez.

Puteţi vorbi despre scena de sex pe care aţi filmat-o cu Mila Kunis? Vă întreb deoarece aţi spus că secvenţa din film este diferită de cum apărea ea în scenariu. Scena reprezintă un moment critic în transformarea Ninei pentru că e prima dată când îşi lasă deoparte cu totul conformismul şi descoperă propria ei plăcere. Pentru ea, provocarea este să treacă de la o persoană care trăieşte exclusiv pentru a-i mulţumi pe toţi cei din jurul ei la una care să-şi facă pe propriul plac şi care să găsească plăcere sexuală de una singură. Totodată, este un moment în care identitatea ei este extrem de fragilă.

Nina are un ego supradimensionat, dar totodată habar nu are cine este. Contururile identităţii ei sunt atât de fluide încât începe să se vadă peste tot. Devine atrasă de ea însăşi din cauza ego-ului. Este o combinaţie ciudată, între atracţie şi ameninţare, căci se simte şi ameninţată de ea însăşi, dar o proiectează asupra celeilalte femei (interpretate de Mila Kunis – n.r.). Mi s-a părut un mod foarte interesant de a comunica toate acestea printr-o scenă de sex.

Dincolo de eforturile fizice pe care le-aţi făcut, filmul te duce într-o parte întunecată din punct de vedere emoţional. A fost o experienţă dificilă? Absolut. Abia acum încep să scap de acea stare. Încă nu îmi dau seama în ce măsură m-a afectat. Ştiu că a făcut-o, dar îmi va lua ceva timp să îmi dau seama în ce manieră m-a afectat. A fost extrem de provocator, dar l-am avut şi pe Darren Aronofsky de partea mea în acest război cu mine însămi. Amândoi eram foarte disciplinaţi, foarte concentraţi asupra a ceea ce aveam de făcut, dar ne şi aruncam în mijlocul acţiunii în moduri similare, şi din punct de vedere psihic, şi din punct de vedere fizic.

Care e diferenţa între regia lui Mike Nichols ("Closer") şi cea a lui Darren Aronofsky? Darren e bun de pus la rană. Mike e cel mai bun din breasla regizorilor, e mentorul şi idolul meu, cea mai importantă persoană din cariera mea. Darren e extrem de amabil. Este cu siguranţă regizorul cu care sunt cel mai telepată. Înţelegeam ce voia să îmi spună după ce pronunţa o jumătate de cuvânt. E foarte generos şi deschis la colaborare dacă vii cu sugestii sau vrei să încerci lucruri noi. Şi am şi jucat alături de el. În scena din baie, în care Nina îi spune mamei ei că a obţinut rolurile principale din "Lacul lebedelor", în scena care mi s-a părut cea mai incitantă, de fapt vorbeam la telefon cu Darren.

Barbara Hershey nu era disponibilă în acel moment. În ziua respectivă am chicotit ca nişte puşti, ni se părea că descoperisem ceva nou. Pentru că în acel moment nu lucrasem deloc la scenele dintre Nina şi mama ei, Barbara a venit în ultimele două săptămâni de filmare. Relaţia cu mama nu fusese încă stabilită. Cred că atunci când Darren constată că îţi faci munca, devine extrem de înţelegător, te susţine şi te încurajează la fiecare pas.

Personajul dv. din "Black Swan" este obsedat de control şi de perfecţionism. Cum v-aţi raportat la asta? Sunt extrem de exigentă cu mine însămi, îmi plac ordinea, disciplina şi înregimentarea, ce pot să zic... Sunt un soldat (râde). Disciplina îmi face plăcere şi întotdeauna natura mea a fost una obedientă mai degrabă decât rebelă. Încerc să lucrez la asta (râde).

Nu e întotdeauna un lucru bun să fii un soldat: libertatea e o provocare pentru mine. Aşa că mi-a plăcut să explorez acest aspect, mai ales că mi-a furnizat instrumentele necesare pentru antrenamentul fizic. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu un regizor care e la fel de sau şi mai exigent decât mine.

Majoritatea criticilor sunt de părere că în "Black Swan" aţi realizat cel mai reuşit rol din întreaga Dv. carieră. Asta credeţi şi Dv.? Sunt complet lipsită de obiectivitate în această situaţie. (Râde).

Dar a fost cel mai provocator rol? Asta cu siguranţă. Şi probabil şi cel mai plin de satisfacţii. Mi s-a părut şi trist să constat cât adevăr este în clişeul potrivit căruia cu atât mai mult investeşti în ceva, cu atât mai mult profit obţii.

Este un rol matur şi pentru că interpretaţi un personaj care trece printr-o transformare din adolescentă în femeie... În filmul pe care l-am făcut înainte de "Black Swan", intitulat "Brothers", jucam o figură maternă, aşa că a trebuit să fac un efort pentru a mă întoarce la personalitatea unei fete. E adevărat că la un moment dat Nina devine femeie, dar nu pot să văd această transformare într-un mod cronologic.

Vi se pare că este ceva firesc pentru femeile puternice să îşi vadă fiicele ca pe nişte reflecţii ale lor? Şi dacă da, ce efect are asta asupra fiicelor? Cred că este ceva banal în lumea baletului şi în cea a actorilor să existe mamele clasice din showbizz, care îşi văd odraslele ca pe nişte reflecţii. Este un stereotip pe care nu îl poţi nega. La balet înţeleg acest lucru pentru că dacă vrei o carieră în acest domeniu trebuie să o începi de la vârsta de patru – cinci ani ca să devii cu adevărat bun. Aşa că acolo e necesară influenţa mamelor pentru că la cinci ani nici nu poţi să ajungi de una singură la şcoala de balet. Dar devine foarte greu pentru un copil să facă diferenţa între ambiţia lui şi aceea a părinţilor. Şi cred că în cazul personajului meu, Nina, asta declanşează transformarea.

Şi dv. v-aţi dorit în copilărie să deveniţi balerină? Oh, da, desigur. Am avut această aspiraţie când eram mai tânără, dar a fost repede înlocuită de aceea de a deveni actriţă. Nu m-am mai dus la cursuri de dans de la 12 ani. Dar am rămas cu o perspectivă romanţată asupra baletului până când am făcut acest film. Abia atunci am văzut câtă muncă, câtă disciplină şi câtă suferinţă sunt implicate în a deveni virtuoz ca aceste femei. Mi-a reînnoit respectul pentru această meserie.

Dv. prin ce suferinţă fizică aţi trecut? Te doare tot timpul ceva. Cea mai gravă rană cu care m-am ales a fost o coastă dislocată în timp ce filmam. Ştiţi scena cu fizioterapeutul? Era pe bune: fizioterapeutul era chiar fizioterapeut care făcea o şedinţă cu mine, încercând să îmi pună coasta la loc. Am suferit din cauza asta în timpul ultimelor trei săptămâni de filmare. Au trebuit modificate toate secvenţele de balet în care cineva mă purta pe sus prinzându-mă de subsuori pentru că, dacă eram atinsă acolo, mă simţeam literalmente ca şi când aş fi fost înjunghiată.

A fost o filmare extremă. Nu că m-aş plânge, n-aş avea de ce, pentru că toţi dansatorii îşi fac mereu meseria cu câte o leziune foarte gravă. Nu vorbesc despre febră musculară, ci despre o gleznă luxată sau gâtul înţepenit. Sunt accidentaţi non-stop. Îi vezi pe scenă, fac lucruri incredibile, şi apoi observi că se îndepărtează către culise şchiopătând sau că se îndreaptă cât mai repede către o găleată cu gheaţă. Parte din arta baletului înseamnă să ascunzi suferinţa şi reuşesc să ascundă extraordinar de multă!

Aţi început să jucaţi în filme la o vârstă foarte fragedă. Cum i-aţi supravieţuit industriei cinematografice fără s-o luaţi razna? Mulţumesc că îmi spui că nu sunt nebună, mă îndoiam de asta în ultima vreme. (Râde). Am nişte părinţi uimitori şi nişte prieteni minunaţi şi cred că nu poţi fi mai norocos decât atât. Îmi spun adevărul şi ştiu cine sunt cu adevărat. Majoritatea lumii vede o imagine a mea care este perfect separată de eul meu real. Părinţii şi prietenii mei formează un zid de apărare în jurul meu, tocmai că pentru ştiu cine sunt şi îşi doresc să fiu doar acea persoană şi îmi vor spune dacă nu sunt persoana care ar trebui să fiu.

Din ce cauză v-aţi îndoit de sănătatea dv. mentală în ultima vreme? Am lucrat în exces în acest an şi se resimte.

Aţi făcut-o pentru că era vorba de numeroase filme de calitate care nu puteau fi refuzate? Industria cinematografică trăieşte vremuri bizare. Anul acesta multe proiecte au dispărut pur şi simplu. Până şi "Black Swan" a avut toate fondurile de care avea nevoie la două săptămâni după ce am început filmările. Auzeam mereu "O să ne vină banii", apoi "Nu, n-o să se întâmple". Filmarea a fost amânată... nu mai ştiu exact... de patru – cinci ori cel puţin. Arareori lungmetrajele mai sunt duse la bun sfârşit.

Îmi asumasem obligaţia de a lucra la proiecte care îmi plăceau foarte mult, dar la nici unul nu aveam vreo garanţie că se va ajunge măcar la filmări, cu excepţia lui "Thor" (în regia lui Kenneth Branagh – n.r.). După aceea fiecare film în care îmi luasem angajamentul să joc a obţinut finanţare. Aşa că am sfârşit prin a face patru lungmetraje consecutive, "Black Swan" fiind al doilea dintre acestea. N-o să mai fac vreodată asta. (Râde)

Vreţi să luaţi o pauză? Oh, da. De fapt chiar acum mă aflu în acea pauză. (Râde). Serios, va mai trece mult timp până să joc într-un film.

Când contemplaţi cariera dv., aţi dori să schimbaţi ceva? Problema e că nu poţi să schimbi. Am o atitudine extrem de critică apropo de orice, de asta îmi e şi foarte greu să mă uit la filmele cu mine. Aş schimba absolut totul. Încerc să nu mă gândesc la asta pentru că este complet impracticabil. (Râde).

Te-a ajutat din punct de vedere psihologic faptul că ai făcut două filme imediat după "Black Swan"? A întârziat începutul unei crize de nervi şi al unei depresii, care se pot declanşa în orice moment. (Râde). Rolurile pe care le-am jucat după "Black Swan" erau de-a dreptul comode pentru că nu solicitau muncă de cercetare şi nici vreo formă particulară de antrenament fizic. Mă refer acum la "Thor" şi la comedia care nu are încă un titlu pe care am făcut-o după. Ambele erau amuzante, eram înconjurată de prieteni, erau cele mai "blânde" experienţe actoriceşti pe care le puteam avea după aceea extremă din "Black Swan".

<object height="390" width="640"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/5jaI1XOB-bs&hl=ro_RO&feature=player_embedded&version=3" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowScriptAccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/5jaI1XOB-bs&hl=ro_RO&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" height="390" width="640"></embed></object>

"Thor" este primul dv. block-buster SF după "Războiul stelelor"... Am jucat în "V de la Vendetta", dar nu era acelaşi lucru pentru că "Thor" face parte din seria BD-urilor Marvel, deci vine la pachet cu un public propriu. Când am auzit că lungmetrajul va fi regizat de Kenneth Branagh, mi s-a părut o alegere atât de ciudată şi totuşi deşteaptă... Este un regizor de vis, foarte agreabil şi creativ. Să lucrezi cu cineva care e interesat de studiul de personaj la un film de o asemenea amploare e uimitor!

Puteţi avea o viaţă normală? Nu sunteţi agasată de vânători de autografe şi de paparazzi? Da, pot să am o viaţă relativ normală. Sunt norocoasă. Nu este însă o viaţă ca a prietenilor mei care nu sunt actori, dreptul meu la intimitate este încălcat mai des decât ale lor. Dar nu pot să fac nimic în privinţa asta.

Ce se întâmplă când nu sunteţi exigentă cu dv.? Întrebarea asta e pe bune? (Râde). Sunt departe de masochismul şi frigiditatea personajului meu din "Black Swan", eu caut plăcerea. Detest suferinţa, nu mi-aş face niciodată rău, nu m-aş înfometa vreodată, sunt împotriva unor astfel de acţiuni. Mă duc la şedinţe de acupunctură, la înot cu prietenii, gătim împreună când nu lucrez. Am nevoie de acele zile în care stau şi mă uit la pereţi cu orele şi nu fac absolut nimic, asta mă revigorează. Dar când lucrez, vreau să îmi fac munca pe cât de bine se poate.

Cred că există o disciplină în a fi un actor responsabil şi o persoană bună la filmări. Sunt unii care îşi pierd umanitatea în numele muncii, eu nu am răbdare când vine vorba de aşa ceva. Dacă văd că o persoană se comportă grosolan sau neomenos pe platou îmi pierd capacitatea de concentrare. Am nevoie de oameni calmi şi agreabili ca să îmi duc munca la bun sfârşit. Îmi place să văd asta la regizori mai ales că ei sunt de obicei cei mai stresaţi.

Nu credeţi în "method acting" (metoda brevetată de Constantin Stanislavski referitoare la tehnica prin care actorii încearcă să creeze în ei înşişi gândurile şi emoţiile personajelor pe care le interpretează – n.r.)? Nu văd cum ai putea interpreta un ucigaş în serie cu ajutorul ei. (Râde) E inevitabil ca atunci când pleci de la filmare să iei acasă ceva din personaj, asta nu reprezintă obiectul unei alegeri. De asta trebuie să fi extrem de atent cum îţi alegi rolurile pentru că te vor afecta cu siguranţă. Dar nu pot pricepe de ce ai încerca să devii un personaj care ar elimina jumătate din personajele pe care le-ai putea interpreta. CARTE DE VIZITĂ

O carieră de fată bună

• Natalie Portman este unicul copil al lui Avner Hershlag, un medic specializat în tratamente pentru fertilitate şi al lui Shelley, artistă.
• S-a născut în Ierusalim, dar s-a mutat cu familia în Long Island, New York pe când avea trei ani.
• A fost observată de un agent de modelling la vârsta de 11 ani şi această întâlnire a dus la debutul ei în lungmetrajul "Leon".
• Cariera ei a fost atent supravegheată de părinţi, motiv pentru care a refuzat rolul principal din "Lolita" (1997), iar, câţiva ani mai târziu, şi pe acela al fiicei lui Susan Sarandon, tot din cauza unei scene de nuditate.
• Şi-a luat foarte în serios studiile de psihologie de la Harvard, alegând să joace doar rolul prinţesei Amidala în două lungmetraje din seria "Star Wars".
• După ce a absolvit facultatea, s-a mutat la Ierusalim un semestru şi a frecventat "Hebrew University", apoi a călătorit prin lume de una singură în India, Maroc şi în Cuba.
• S-a implicat în politică – a fost cel puţin activă în campania pentru alegerea lui Barack Obama - şi a continuat cu rolurile în lungmetraje.
• În plus, s-a mutat în Los Angeles şi, împreună cu prietena ei, Annette Savitch, a pus la punct propria companie de producţie, "Handsomecharlie Films"; primul film realizat de aceasta, "Hesher", are premiera americană în martie.
• De curând, publicistul lui Portman a anunţat că actriţa este însărcinată şi logodită cu coregraful Benjamin Millepied pe care l-a cunoscut în timpul producţiei lungmetrajului "Black Swan".