”Nașul” lui Kovesi din teza de doctorat, avocatul Chiriță a bătut DNA într-un mare dosar de corupție

Avocatul și profesorul de drept, Radu Chiriță, care a analizat teza de doctorat a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi a repurtat în acest an una dintre marile victorii împotriva parchetului anticorupție.

Pentru cine nu știe, Radu Chiriță este avocat în Baroul Cluj și profesor de Drept Constituțional la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai, din Cluj Napoca. Radu Chiriță nu seamănă nici pe departe cu marea majoritate a avocaților care sunt dornici să își prezinte victoriile în procesele în care sunt implicați. Mai degrabă, Radu Chiriță este tipul de avocat care fuge de presă și de ziariști.

Zgârcit la vorbă, avocatul Chiriță a reușit în anul 2016 să întoarcă pe masa procurorilor DNA, un dosar în care patru judecători de la Curtea de Apel Oradea au fost acuzați de fapte de corupție. După ce a pregătit în mod temeinic apărarea, marea majoritate a probelor au fost anulate de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj și de la Înalta Curte de Casație și Justiție Cluj.

A fost chemat să spună dacă Kovesi a plagiat sau nu

În raportul întocmit de comisia din care a făcut parte, se spune că teza de doctorat supusă controlului nu a fost plagiată dar este atât de slabă încât nici nu poate fi publicată. Concluzia comisiei este zdrobitoare pentru procurorul șef DNA: ”Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când - deşi nu se poate reţine plagiatul - în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat”.

Separat, Radu Chiriță a decis în raportul său că teza de doctorată elaborată de Laura Codruța Kovesi este una sub nivelul unei teze de doctorat. ”De aceea, ţinând cont de aspecte de natură cantitativă şi calitativă, remarcând însă calitatea sa ştiinţifică sub nivelul unei teze de doctorat, consider că lucrarea nu este plagiată”, a precizat Radu Chiriță în propriul raport.

Radu Chiriță a reușit să anuleze probele DNA

Revenind la marea victorie din justiție împotriva DNA, Radu Chiriță a reușit performanța de a repune în drepturile lor, patru magistrați suspendați din magistratură după ce DNA i-a trimis în judecată.

În vara anului 2014, presa a vuit că un judecător a luat mită un ceas de cuc, păstrăvi și whisky. Era doar o literatură a unui procuror DNA. Timpul a trecut, și de dosar s-a ales praful. Două instanțe superioare, au decis ca dosarul în care judecătorii Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea, Raluca Cuc, Ovidiu Galea și  Denisa Vidican, toți trei de la Tribunalul Bihor, trimiși în judecată de către DNA Oradea, să fie refăcut deoarece are imense vicii de legalitate. Tot atunci, judecători implicați au fost suspendați din magistratură.

Acuzațiile

Cei patru judecătorii au fost acuzați că au intervenit pentru a-l elibera din închisoare pe un tânăr, Viorel Bodin, condamnat pentru viol la o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare.

Acuzatorii au susținut în rechizitoriu că nașul de cununie al lui Viorel Bodin, un anume Gheorghe Jurcă a intervenit pe lângă judecătoarea Florica Roman, pe care o cunoștea de 25 de ani, care la rândul ei ar fi intervenit pe lângă cei trei judecători de la Tribunalul Bihor, pentru a admite o cerere de revizuire a condamnării definitive. Anularea condamnării a avut loc în realitate, pe fondul unei împăcări financiare între violator și victimă, înțelegere care s-a petrecut după pronunțarea sentinței definitive.

Procurorii DNA au mai susținut că judecătoarea Florica Roman ar fi primit suma de 5.000 de euro, păstrăvi și whisky, dar și promisiunea unui ceas cu cuc.

DNA acuzat că a fabricat probe

Din acest moment începe o poveste juridică deosebit de încurcată care a avut nevoie de 600 de zile, pentru pronunțarea unui verdict de anulare a rechizitoriului și trimitere a dosarului înapoi la DNA, pentru refacerea urmăririi penale, toate acuzațiile aduse judecătorilor fiind spulberate.

Singura probă din care rezultă, indirect, că judecătoarea Florica Roman ar fi primit bani, este o înregistrare audio făcută cu un reportofon de către Marina și Teodor Bodin, sora și cumnatul violatorului Viorel Bodin. Aceștia îi înregistrau pe ascuns pe intermediarul Gheorghe Jurcă și pe victima violului.

Această înregistrare a ajuns la DNA Oradea, prin intermediul comisarului Dan Gal de la Direcția Generală Anticorupție Oradea, fiind predată de Teodor Bodin, cumnatul violatorului.

Cum se laudă DNA că a autorizat interceptarea

Judecătorul de la Curtea de Apel Cluj, care a anulat rechizitoriul, susține că la dosar există un document emis de DNA, în care se arată că: ”organele de urmărire penală au creat contextul necesar pentru administrarea unor probe  în scopul aflării adevărului prin aceea că au obținut autorizația de la judecător și au dotat cu tehnică specială denunțătorul în scopul înregistrării discuțiilor cu persoanele implicate în activitatea infracțională”.

Numai că, în dosarul penal nu există niciun mandat de interceptare sau înregistrare audio/video a unor discuții, emis de un judecător. ”Nu se poate face abastracție nici de faptul că înregistrarea a fost făcută după trecerea unui interval de timp de circa doi ani de la data presupuselor fapte ... Ca atare, denunțătorul a stat în pasivitate un timp îndelungat, deși avea cunoștință de prezumtiva activitate infracțională în care el însuși a fost implicat, și după depunerea denunțului,cu concursul organelor judiciare”, se mai arată în sentința Curții de Apel Cluj.

Probe nedefinite

Despre ceilalți trei judecători de la Tribunalul Oradea, implicați în dosar, nu există nicio probă că ar fi primit mită, decât presupuneri ale procurorilor DNA, bazate pe anumite interpretări ale unor acte depuse la dosarul de revizuire. Un alt motiv de anulare a rechizitoriului a fost acela că procurorii DNA nu au probat că s-au oferit bani, câți bani, precum și ce foloase necuvenite și în ce cantitate. Despre ceasul cu cuc s-a dovedit că este doar literatură. În cazul judecătorului Ovidiu Galea se arată că: ”starea de fapt este prezentată de către procurori într-o formă generală, fiind incompletă deoarece s-a omis descrierea în concret a laturii obiective”.

Cât despre judecătoarele Raluca Cuc și Denisa Vidican, în sentință se arată că: ”din materialul probator administrat în cauză nu rezultă niciun fel de indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de corupție de către inculpatele Cuc Raluca și Vidican Denisa, în legătură cu soluția pronunțată în cauză”.

Cum se poate distruge o carieră

În cazul judecătoarei Florica Roman, singura aluzie de bani, se face în cadrul unei discuții dintre Gheorghe Jurcă și Bodin Marina și Teodor, sora și cumnatul violatorului. După cum se poate vedea, cei care forțează nota sunt tocmai cei doi denunțători, rudele violatorului.

La recurs, judecătorii supremi au mers pe calea de mijloc și au dispus pe de o parte, să retrimită dosarul la DNA, și pe de alta, să păstreze proba cu înregistrarea făcută înainte cu doi ani ca aceasta să ajungă la DNA Oradea, ca fiind una legală. Inițial, această probă a fost desființată la Curtea de Apel Cluj.

În data de 22 februarie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca cei patru judecători să fie reprimiți în magistratură.