Năstase vrea să fie preşedinte

În cadrul unui interviu acordat astăzi, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a precizat că doreşte să candideze la Preşedinţie, în cazul în care colegii de partid consideră în continuare că este potrivit pentru această funcţie. Năstase a reamintit de obiceiul existent la PSD, conform căruia, preşedintele formaţiunii devine prim-ministru în cazul în care partidul ajunge la putere.

"Vreau să candidez la Preşedinţie în măsura în care colegii mei din PSD consideră în continuare că sunt un candidat potrivit. Nu m-am schimbat din 2004 şi până astăzi. Sunt acelaşi om politic, am aceeaşi viziune despre dezvoltarea României, despre lucrurile de care este nevoie pentru ca tot mai mulţi români să poată trăi liniştiţi şi în siguranţă aici. Am, evident, mai multe cicatrici decât acum patru ani, dar văzând ce s-a întâmplat în acest mandat prezidenţial convingerile mi s-au consolidat. Şi am vorbit cu foarte mulţi români din aproape toate judeţele, care m-au ajutat să-mi confirm anumite idei şi să identific şi altele", a declarat Adrian Năstase, pentru Rompres.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD arată că, în prezent, este un politician mai experimentat decât în 2004, iar comunicarea foarte strânsă cu oamenii l-a ajutat să înţeleagă bine nu doar realitatea din statistici, ci mai ales viaţa obişnuită, modul cum receptează ei deciziile politice, în condiţiile în care românii îşi doresc, mai presus decât orice, normalitatea.

În ceea ce priveşte funcţia de premier, Adrian Năstase a precizat că s-a stabilit deja un obicei la PSD potrivit căruia preşedintele partidului devine prim-ministru în cazul în care partidul ajunge la putere.

"Aşa a fost în perioada în care eu am fost preşedinte al partidului şi nu văd de ce am schimba acum regulile jocului. Mai mult, acelaşi model îl întâlnim şi la PNL. Astfel încât, dacă PSD va obţine în alegeri rezultatele pe care ni le dorim, nominalizarea lui Mircea Geoană ar fi firească. Ea depinde de mulţi factori, dar eu pot să vă spun ceea ce îmi doresc. Îmi doresc, în primul rând, ca prin votul exprimat în alegerile parlamentare românii să indice clar o preferinţă pentru revenirea PSD la guvernare. În al doilea rând, sper ca viitoarea guvernare să aibă un program social-democrat, fiindcă o asemenea gândire este cea mai potrivită pentru situaţia în care se află România astăzi. Şi îmi mai doresc un lucru, pe care ştiu că îl aşteaptă şi mulţi dintre români - ca viitoarea formulă de guvernare să fie una consensuală. Conflictul din aceşti ani a irosit timp, resurse şi multe şanse pentru România, iar el trebuie respins cu toate forţele", a precizat Adrian Năstase.

(12:53)