Fostul premier, Adrian Năstase, scrie pe blogul despre deslaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, referotpare la justiția din România și raportul MCV.
Iată ce scrie Năstase pe blogul său:
„Astăzi, pentru a zecea oară, Frans Timmermans ne-a repetat metafora cu maratonul, fiind, probabil, sincer îngrijorat de situația justiției din România. Pot să sper că această abordare a candidatului Grupului Socialist din Parlamentul European la președinția Comisiei va duce la un blat cinstit cu candidatul PPE și că domnul Timmermans își va încheia maratonul electoral, anul viitor, și va fi desemnat prim-vicepreședinte al Comisiei, conduse de PPE, și Înalt Reprezentant pentru politică externă al UE, în viitorul mandat. Așa că să nu îl certăm foarte tare. Poziția sa în chestiunea MCV poate avea și motive subiective. Așa că să îl înțelegem. L-am înțeles noi și pe Barroso, care acum se „chinuie” ca vicepreședinte la Banca de investiții Goldman Sachs., după ce s-a luptat cu corupția din România.”
„În ceea ce privește MCV, am scris de multe ori despre înțelegerea din 2006, dintre Monica Macovei și Barroso/K. Day. Poate voi mai relua unele postări. Referitor la raportul din acest an, deocamdată o observație de principiu. Numeroase prevederi și reglementări criticate în Raport au trecut prin „furcile caudine” ale Curții constituționale iar textele Constituției noastre au fost verificate din punctul de vedere al conformității cu tratatele europene. Ca atare, a critica textele validate de Curtea Constituțională a României înseamnă a extinde nepermis competențele Comisiei Europene.”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.