Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, că o sesiune extraordinară pentru avizele asupra solicitării DNA de începere a urmăririi penale a deputaţilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea ar putea fi convocată după 25 august.
"Pe ordinea de zi am avut convocarea unei sesiuni extraordinare. S-a supus la vot, şase dintre membrii Biroului Permanent votând împotrivă, trei abţinându-se, în timp ce unul a votat pentru. Deci nu se convoacă sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor", a declarat secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu.
Totuşi, el nu a exclus posibilitatea ca avizele pentru începerea urmăririi penale a deputaţilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea să fie votate în sesiunea extraordinară care urmează să fie convocată după data de 25 august, când va fi dezbătută reexaminarea, la cererea preşedintelui Traian Băsescu, a Legii pentru organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
"Este posibil ca atunci să fie inclus acest punct pe ordinea de zi. Eu nu am cum să ştiu acest lucru", a mai spus Munteanu.
Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor are termen pentru elaborarea raportului până în 25 august, după care va fi convocată o sesiune extraordinară pentru dezbaterea cererii de reexaminare a şefului statului.
(15:52)