Năstase, salvat de Comisia pentru Regulament

Deputaţii din Comisia pentru Regulament au respins solicitarea procurorului general de reluare a votului asupra începerii urmăririi penale împotriva lui Adrian Năstase, în dosarul Zambaccian 1.

Deputaţii din comisie au considerat că solicitarea înaintată de Laura Codruţa Kovesi nu poate fi admisă din motive de procedură. Practic, Kovesi cerea reluarea votului în plen în baza unei decizii recente a Curţii Constituţionale, decizie ce prevede simplificarea modalităţii de ridicare a imunităţii parlamentare. Astfel, potrivit deciziei CCR, regulamentul Camerei a fost modificat şi stipulează că începerea urmării penale este aprobată cu majoritate simplă.

Membrii comisiei sunt însă de părere că o decizie a CCR nu poate fi aplicată retroactiv, acesta fiind un principiu juridic general acceptat. Singurul care a votat pentru aprobarea solicitării lui Kovesi a fost reprezentantul PDL în comisie.

Deputaţii au respins începerea urmării penale împotriva lui Adrian Năastase, în dosarul Zambaccian 1, pe 13 august 2008. Între timp însă, prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor referitoare la votul în astfel de situaţii au fost declarate neconstituţionale de către CCR.

Punctul de vedere al Comisiei pentru Regulament va fi înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, pentru o decizie finală.