O gafă de protocol a generat joi, în Parlament, un moment delicat. Unii dintre cei mai mari adversari politici, Traian Băsescu şi Adrian Năstase, au fost aşezaţi unul lângă celălalt cu ocazia şedinţei comune a Parlamentului în care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a ţinut un discurs.
Adrian Năstase a spus, la Antena 3, că amândoi au încercat să se comporte civilizat.
''Şi eu am fost surprins că am fost aşezaţi unul lângă altul. Am încercat să ne comportăm civilizat la un eveniment care nu era pentru noi şi frustrările noastre. Nu cred că Traian Băsescu era afectat, nu cred că era emoţionat, nu este stilul lui. Cred că a fost surprins, am fost şi eu surprins de felul în care până la urmă protocolar, am fost aşezaţi unul lângă altul. Şi soţia mea mi-a spus că mă admiră pentru că am putut să stau lângă Traian Băsescu, azi. Eram acolo ca să arăt că istoria României a fost marcată şi de lucruri'', a spus Adrian Năstase, potrivit Adevarul.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că Adrian Năstase şi Traian Băsescu n-ar fi trebuit să stea unul lângă altul. "E o prostie făcută de cei de la protocol", a spus el.