Năstase nu şi-a mai sporit averea

După scandalul "mătuşa Tamara", familia Năstase a renunţat, se pare, la achiziţionarea de obiecte de artă, bijuterii, timbre sau obiecte de cult.

În declaraţia de avere a liderului PSD figurează aceleaşi colecţii de picturi, obiecte decorative, icoane, timbre, obiecte de argint şi bijuterii, achiziţionate în perioada 1973-2004, care valorează, potrivit proprietarului, aproape 100.000 de dolari, peste 78.000 de euro şi 78.000 de lei vechi. Dana Năstase deţine şi ea, din moşteniri, bijuterii, obiecte de argint, obiecte decorative, monede, lucrări de pictură şi grafică în valoare de peste 175.000 E. Conform declaraţiei de avere, datată 12 iunie 2008, preşedintele Consiliului Naţional al PSD nu a mai primit niciun cadou, serviciu sau avantaj gratuit care să depăşească suma de 300 de euro, dar a menţionat, în schimb, faptul că fiul său mai mic, Mihnea Năstase, a primit din partea Fundaţiei "Dimitrie Sturdza" o bursă de studii în valoare de 40.000 de euro.

Nu au mai cumpărat nici terenuri Adrian Năstase şi soţia sa nu şi-au mai cumpărat din 2005 niciun teren sau vreo clădire, potrivit declaraţiei de avere a deputatului PSD. În schimb, soţii Năstase au decis, anul trecut, să doneze fiului lor mai mare, Andrei Năstase, o pădure şi un teren.

Familia Năstase deţine, astfel, un apartament în Bucureşti, achiziţionat în 2004, şi trei terenuri - unul intravilan de 140 de mp în Capitală (cumpărat în 1999), altul agricol de 1,77 hectare în comuna Cornu şi o pădure de 0,2 hectare în Corbeanca. Aceştia nu şi-au schimbat nici maşina, păstrându-şi autoturismul Mitsubishi  achiziţionat prin leasing în 2005.

În plus, Dana Năstase deţine un apartament în Bucureşti şi o casă de vacanţă în comuna Cornu, moştenite în 1999, dar şi trei terenuri - două în comuna Cornu, care au o suprafaţă totală de 61 hectare, şi unul în comuna Voluntari de 25 hectare, moştenit în 2005.

Venituri din salariul de profesor

Fostul premier Adrian Năstase a câştigat, în anul fiscal 2007, peste 148.000 de lei din indemnizaţiile de la Cameră, salariile de profesor universitar şi de preşedinte al Fundaţiei "Nicolae Titulescu", dar şi-a micşorat conturile.

El a câştigat peste 58.000 de lei din indemnizaţiile primite de la Camera Deputaţilor şi din drepturi de autor, peste 57.000 de lei salariu pentru activtatea sa de profesor universitar la trei universităţi şi suma de 33.264 de lei de la Fundaţia "Nicolae Titulescu", unde a fost reales preşedinte în 2006.

Conform sursei citate, soţia social-democratului, Dana Năstase, a câştigat, în 2007, suma de 320.000 de lei din vânzarea produselor agricole de la ferna de la Cornu, pentru care are certificat de producător.

La capitolul conturi în bancă, deşi are mai multe conturi decât declara la sfârşitul lui 2006, social-democratul şi-a micşorat sumele deţinute la bănci în lei şi euro. Năstase deţine, potrivit declaraţiei de avere, 82.000 de lei (cu 240.000 de lei mai puţin decât avea în declaraţia anterioară), 251.000 de dolari (cu 166.000 de dolari mai puţin decât la sfârşitul lui 2006) şi peste 117.000 de euro.

CITIŢI ŞI:

Averea lui Băsescu

Averea lui Tăriceanu

(16:15)