Adrian Năstase îşi spală rufele peste ocean

Lipsa de preocupări şi prea multul timp liber încep să se facă simţite în cazul lui Adrian Năstase. Cea mai nouă idee a acestuia pentru a reveni în atenţia opiniei publice este ... să sesizeze Ministerul Justiţiei din SUA în cazul Bechtel.

Acţiunea liderului Consiliului Naţional al PSD vine după afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, în Statele Unite, potrivit cărora în contractul cu Bechtel ambele părţi ar fi vrut să fure. Năstase s-a simţit vizat "Preşedintele Băsescu a vrut să demonstreze că PSD şi eu am luat şpagă de la Bechtel. Ambasadorul american a ieşit spunând că nu este adevărat, dar firma era cea care avea datoria morală să iasă să spună aceste lucruri. Dacă ei acceptă ca Traian Băsescu să spună că au furat, atunci eu vreau să spun că în 15 octombrie voi face o plângere, o sesizare la Parchet, pentru a arăta că şeful statului a arătat în SUA că această firmă a furat şi, de asemenea, vom sesiza şi Ministerul Justiţiei din SUA", a anunţat Adrian Năstase, citat de Agerpres. Ieşirea liderului PSD este cu atât mai puţin inspirată cu cât, în declaraţiile sale, Traian Băsescu a vorbit la modul general, fără să asocieze direct numele lui Adrian Năstase sau al PSD cu contractul Bechtel, deşi acesta a fost negociat şi semnat în 2003, când Năstase era premierul României. Din declaraţiile lui Năstase se poate deduce însă că el speră ca orice nereguli vor fi descoperite să vizeze guvernarea din 2005-2008. "Bechtel s-a complăcut timp de şapte ani în atacurile de la Băsescu şi Boc, sugând bani de la Guvern din când în când, fără să facă mare lucru şi fără să explice suspendarea lucrărilor în 2005 şi 2006, felul în care s-a mutat proiectarea în afara constructorului şi multe alte elemente care au ţinut de despăgubirile pentru terenuri, creşterea preţurilor în intervalul respectiv datorită întârzierilor", a spus Năstase. Ce a declarat Băsescu despre Bechtel

În ultimul timp, preşedintele Traian Băsescu a critcat de mai multe ori contractul cu compania Bechtel, spunând ambele părţi au procedat incorect la semnare.

13 septembrie, SUA: "Construiam cea mai scumpă autostradă din lume într-un contract în care ambii parteneri au vrut să fure. Un contract care s-a atribuit fără licitaţie şi un contract care ne-a dus la nişte preţuri exorbitante. Recomandarea Băncii Mondiale ar fi trebuit să fie: atenţie stat român, că noi lucrăm cu voi de vreo 20 de ani, nu faceţi acest contract, că a fost public. Banca Mondială a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii, îmi pare rău. Şi Banca a tăcut şi Fondul a tăcut şi BEI a tăcut şi BERD a tăcut". 17 septembrie 2011, ProTv: "Da, vorbim de Bechtel, a fost un contract nefericit. În cele din urmă, şi eu am afirmat acest lucru chiar la Ambasada României de la Washington, poate calificarea a fost prea dură, dar este clar că partea română a încercat să fure voturi, anunţând acest proiect şi dând impresia că se va construi şi toată lumea a fost fericită pe traseul autostrăzii. Pe de altă parte, Bechtel, la dimensiunile pe care le are, nu putea să nu ştie că România nu are resurse financiare individuale pentru un asemenea proiect. Ambele părţi au ştiut că, din modul în care a fost semnat contractul, el nu este bancabil, nu poate fi finanţat de nicio bancă, pentru că nu se îndeplinea niciun criteriu al unei corecte competiţii în obţinerea unei lucrări publice. Deci, incorecte au fost ambele părţi".

CITIŢI ŞI: Băsescu despre Bechtel: "Banca Mondială a tăcut şi acum vine să ne dea lecţii"