NASA sărbătoreşte 35 de ani de la prima aterizare pe Marte

În urmă cu 35 de ani, pe 20 august 1975, Agenţia Spaţială Nord Americană (NASA) a lansat prima navetă spaţială, care a aterizat cu succes pe "planeta roşie".

Deşi au obţinut imagini cu noua planetă încă din 1965, cercetătorii de la NASA au fost nevoiţi să aştepte 10 ani pentru a putea lansa o misiune de explorare a planetei.

Dacă pâna la momentul lansării navetei spaţiale Viking 1, oamenii de ştiinţă se temeau de prezenţa unor forme de viaţă de origine extraterestră pe îndepărtata planetă, misiunile Viking 1 şi Viking 2 din august, respectiv septembrie 1975, au infirmat aceste supoziţii.

După reuşita din 1975, celor două navete spaţiale lansate de la baza din Cape Canaveral (Florida, SUA) le-au urmat o serie de programe de explorare şi cunoaştere a planetei Marte: Phoenix Mars Lander, Mars Reconnaissance Orbiter şi Mars Exploration Rovers. Lansat în 2003, ultimul program a inclus numeroase misiuni, de câte 90 de zile fiecare.