Sfârșitul lumii se apropie, potrivit speciliştilor de la NASA. Pământul va fi nimicit în viitor ca urmare a unui eveniment cosmic produs la marginea spațiului, se arată într-un documentar realizat de Dr. Brian Cox pentru BBC.
Soarele este steaua din centrul sistemului solar - o sferă fierbinte şi ce cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ. Deși nu s-a schimbat dramatic de peste patru miliarde de ani, oamenii de știință de la NASA cred că Soarele este aproape de jumătatea ciclului său de viață.
În acest context Brian Cox a avertizat în documentarul de la BBC "Imperiul Soarelui" ce s-ar putea întâmpla în viitor: "În cele din urmă, combustibilul se va termina și nucleul Soarelui se va prăbuși". "Atunci se va întâmpla ceva remarcabil. Iar Mercurul va fi o amintire îndepărtată, pentru că va fi înghițit de expansiunea soarelui, care va deveni un gigant roșu".
Dr. Cox a explicat modul în care Soarele va înghiți totul în calea sa
"Soarele va fi de 200 de ori mai mare și va ajunge pe orbita Pământului, unde perspectivele propriei noastre planete nu sunt încurajatoare". "Minunea (Soarele) care a rămas atât de constantă de-a lungul celor zece miliarde de ani de viață își va sfârși zilele ca un gigant roșu". "Pentru câteva momente, va fi de 2.000 de ori mai strălucitor decât astăzi, dar nu va dura mult timp". "În cele din urmă își va pierde straturile exterioare și va rămâne doar miezul, o cenușă fină care va străluci până la sfârșitul lumii".
Dr. Cox a explicat ce ar putea însemna sfârșitul
"Toată frumuseţea soarelui, zorii zilei care luminează toate planetele sistemului solar și lumina care susține toată viața pe Pământ, vor dispărea până în ziua în care se va naște o altă stea, probabil, cu o poveste asemănătoare... cea mai mare poveste a cosmosului".
Ieri, a fost dezvăluit cum NASA a făcut o descoperire "uluitoare" pe Neptun
Brian Cox a vorbit, în documentarul BBC, despre furtuni violente care au fost observate la suprafață. El a spus: "De-a lungul anilor, am văzut din ce în ce mai multe furtuni pe această planetă. Este una dintre marile mistere ale explorării planetare: de ce o planetă atât de departe de Soare, cu atât de putină energie venind de la soare poate avea cele mai extreme vânturi din tot sistemul solar". "Descoperirea este surprinzătoare. Deși se află mai departe de soare, planeta este mai fierbinte decât Uranus". "Sursa acestei călduri în plus rămâne un mister", a concluzionat expertul, potrivit Express.