NASA face o descoperire halucinantă sub Antarctica! Acest sistem misterios are „conexiuni pe întregul Pământ”.

Oamenii de știință de la NASA au anunțat descoperire senzațională sub ghețurile Antarctice.

Continentul înghețat găzduiește de-a lungul unui an aproximativ 5.000 savanți care încearcă să afle mai multe despre istoria Pământului și efectele schimbărilor climatice, în ciuda temperaturilor care scad până la -90C.

Lacuri ascunse sub ghețurile Antarcticii

Printre acești temerari se află și oamenii de știință de la NASA, care au anunțat recent că au descoperit două noi lacuri sub stratul de gheață. Potrivit cercetătorilor aceste lacuri fac parte dintr-o vastă rețea de ape subterane cu coneziuni pe întregul Pământ. Aceste rezerve subterane de apă se află la 2-4 kilometri sub stratul de gheață.

Oamenii de știință susțin că aceste lacuri se umplu și se golesc în cicluri misterioase care pot influența atât mișcarea stratului de gheață, cât și fluxul de apă provenită din topirea gheții spre Oceanul Sudic.

După analizarea datelor, oamenii de știință au descoperit că variațiile înălțimii gheții din vestul Antarcticii reflectă o vastă mișcare a apei subglaciare sub stratul de gheață.

Importanța misiunilor ICESat - ICESat-2

Anterior s-a crezut că lacurile de gheață topită erau izolate, separate unul de altul.

În 2007, cercetătorii au descoperit că fluctuațiile înălțimii gheții de la suprafața Antarcticii presupun o mișcare a apei într-o rețea de lacuri subglaciare.

Acum, urmărirea misiunii ICESat - ICESat-2 - oferă oamenilor de știință o înțelegere și mai clară a rețelei misterioase.

„Descoperirea acestor sisteme interconectate de lacuri, cu tot acest impact asupra glaciologiei, microbiologiei și oceanografiei... aceasta sunt descoperiri importante din misiunea ICESat. ICESat-2 este ca și cum ți-ai pune ochelarii după ce ai folosit ICESat. Datele au o precizie atât de mare încât putem începe cu adevărat să trasăm limitele lacului”, explică conducătorul cercetării, profesorul Matthew Siegfried, geofizician la Școala de Mine din Colorado

Noul studiu al echipei a compilat datele obținute de ICESat-2 și misiunea originală ICESat cu măsurătorile făcute de CryoSat-2, un satelit de observare a gheții operat de Agenția Spațială Europeană, notează ziarul britanic Daily Express.