NASA a ajuns să facă mai mult MARKETING decât descoperiri ŞTIINŢIFICE

NASA a stârnit încă o dată curiozitatea joi seara, promiţând dezvăluiri cruciale. Ca de obicei în ultima vreme, au fost mai mult speculaţii.

NASA a încercat încă o lovitură mediatică, pregătită spectaculos, anunţând printr-un comunicat de presă „dezvăluiri despre oceane extraterestre”.

Joi seara, s-a dovedit însă că „dezvăluirile” anunţate cu pompă se referă doar la faptul că pe suprafaţa lui Encelade, unul dintre sateliţii lui Saturn, au fost detectate urme de hidrogen de către sonda Cassini şi telescopul spaţial Hubble.

Acest fapt era deja cunoscut pentru numeroşii ziarişti care se ocupă de domeniul ştiinţei care primesc în avans şi sub embargo sumarul revistei Science, scrie Le Temps.

Un studiu publicat de Hunter Waite şi colegii săi de la Southwest Research Institute din San Antonio, Texas, arată că a detectat prezenţa hidrogenului în gheizerele de pe suprafaţa lui Encelade.

„Gheizerele” cu hidrogen fotografiate de Cassini

Descoperirea este interesantă, căci deschide calea pentru o serie de ipoteze nebuneşti. Întrebându-se de unde provine acest gaz, autorii sugerează posibilitatea ca sursa să fie activitatea hidrotermală care are loc sub suprafaţa oceanelor situate între calota de gheaţă şi scoarţa de roci a lui Encelade, un „bolovan” spaţial cu un diametru mediu de 500 de kilometri.

Pornind de la această primă idee, aceeaşi echipă de cercetători s-a întrebat dacă în aceste oceane subterane ar putea exista viaţă extraterestră.

Activitatea hidrotermală este prezentă şi pe Terra. Aceste adevărate hornuri vulcanice situate pe fundul oceanelor constituie remarcabile ecosisteme propice vieţii, în ciuda condiţiilor groaznice pentru fiinţa umană (temperatură glacială şi presiune colosală).

Mai mult, Hunter Waite şi echipa sa au încercat să deducă – şi nu să depisteze, o nuanţă foarte importantă – prezenţa şi cantitatea gazelor volatile în gheizerele observate.

Potrivit estimărilor lor, ar trebui să fie 1,4% hidrogen în vaporii acestor gheizere, şi până la 0,8% dioxid de carbon, două ingrediente necesare pentru reacţia de metageneză, utilizată de microorganismele vii din tenebrele adâncurilor marine.

Aşadar, în această etapă, nici o observaţie sau dovadă ştiinţifică nu demonstrează că metageneza are loc pe Encelade, şi cu atât mai puţin că aici s-ar putea dezvolta viaţa.

NASA este expertă în marketingul cu care îşi îmbracă descoperirile. Mai ales când programele sale ştiinţifice sunt pe punctul de a se încheia – sonda Cassini îşi va termina misiunea în septembrie – şi este nevoie de noi finanţări.

Riscul pentru NASA este ca, generând un orizont mare de aşteptare, dezvălurile sale să dezamăgească, iar Agenţia să-şi piardă încrederea de care încă se bucură, într-o perioadă foarte tulbure pentru cercetările spaţiale şi cucerirea cosmosului.