Narcisa Iorga, MESAJ TRANȘANT pe Legile Justiției. „Unde e răul absolut din modificarea acestui articol din legea privind statutul magistraților?”

Modificările la Legile Justiției au produs, fără nicio îndoială, multe controverse și interpretări, tulburând și mai rău peisajul justiției din România. Narcisa Iorga, fost membru CNA, vorbește, într-o postare pe facebook despre Legea statutului magistraților, înainte și după, pe articolele controversate, devoalând de ce este bine/de ce este rău urmare acestor modificări.

Redăm integral postarea fostei membre a CNA:

„Episodul 4. Legea statutului magistraților, înainte și după, pe articolele controversate:

Cum era articolul inițial Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii

Legile Justiției. Modificările la statutul magistraților – în dezbaterea plenului Camerei Deputaților

Cum a fost modificat Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei

Cine a propus modificarea CSM, instituția care a votat în bloc împotriva legilor, dar care susține unele amendamente care, iată, sunt și adoptate.

De ce e bine/rău Unii spun că eliminarea sintagmei ”procurorii sunt independenți” va duce la subordonarea procurorilor față de șefii ierarhici sau față de oricine altcineva. Cei care propagă o astfel de informație ignoră în mod voit ceea ce scria după virgulă în lege, anume că procurorii sunt independenţi, în condiţiile legii. Această sintagmă - în condițiile legii - ce înseamnă? Că independența procurorilor nu este absolută, ci este conform legii care definește statutul procurorilor.

Care e legea care definește statutul procurorilor Constituția României însăși

Iată ce prevede Constituția referitor la procurori, comparativ cu judecătorii:

Art. 132 (1) din Constituție, Statutul Procurorilor: ”Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.”

Referitor la înfăptuirea justiţiei Art. 124 (3) ”Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Vedem, deci, cum definește Constituția independența judecătorilor - se supun numai legii și cum, total diferit de judecători, definește independența procurorilor - îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Așadar, unde e răul absolut din modificarea acestui articol din legea privind statutul magistraților? Preia o sintagmă din Constituție și înlocuiește sintagma ”independenți, conform legii”. Va urma episodul 5„, a scris Narcisa Iorga pe pagina sa de facebook.

 

Comisia privind legile Justiției: Înființarea de servicii DNA, cu avizul CSM

Florin Iordache, decizie: Înființarea de servicii DNA, cu avizul CSM

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei, condusă de social-democratul Florin Iordache, a decis, joi, că în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) se pot înfiinţa servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-şef, dar cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM.

Prin urmare, „în cadrul DNA se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM", prevede articolul modificat.