Potrivit Nadiei, desi alte ţări „au furat” modalităţile de antrenament ale României, important e ca România să aibă răbdare și un comportament „civilizat” la mondialele de gimnastică pentru a obține din nou rezultate bune. Fosta gimnastă de geniu a declarat, miercuri, că e important ca România să aibă o comportare „civilizată” la Campionatele Mondiale de la Doha, de la sfârşitul lunii octombrie.

„Nu ştiu ce vom face la mondiale. Din câte ştiu, avem fetiţe foarte tinere care nu au dreptul să concureze la mondiale la senioare. Dar vor putea concura la Tokyo. E important să avem o comportare civilizată. Este un an de calificări, nu era înainte, dar nu e singurul. Mai e şi anul următor. Deci trebuie să avem răbdare. Nu se face gimnastică peste noapte, trebuie cel puţin 5-6-7 ani până se creează ceva. Atunci când aveam, nu era apreciat, acum, când nu avem, apar comentarii ale unora care nu s-au urcat în viaţa lor pe bârnă. Hai să vedem, creştem şi vedem unde ajungem”, a declarat Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci a participat miercuri la un eveniment în cadrul căruia s-a schimbat denumirea sălii de gimnastică din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, care va purta acum numele fostului preşedinte al Federaţiei, Nicolae Vieru. 

Ea a anunțat că sâmbătă va încerca să facă un festival „Nadia Comăneci”, de dimensiuni mai mici decât cel pe care îl face în Oklahoma, dar unde copii să vină să vadă ce înseamnă sportul, ce le place şi să-şi creeze o altă viaţă socială. „Nu putem schimba rezultatele peste noapte, dar dacă vom începe aşa cum am făcut-o acum 50 de ani, sigur vom ajunge undeva”, a insistat marea campioană a României.

„Am rămas foarte impresionată să văd familia gimnasticii româneşti care a venit la acest eveniment. Ei au venit din respect pentru «nea Nicu», pentru a-i omagia această sală, în care s-au antrenat foarte multe generaţii, inclusiv eu, în 1980 şi 1981. Când am intrat în sală am văzut lucruri care au rămas aproape identic, nemutate. Doar câteva chestii în plus. Îmi aduc că acum 40 de ani, când am stat la acest complex, mi se părea drumul de la cămin până la sală foarte lung. Mă bucur că Ştefan Vieru a dorit să realizeze acest lucru. Poate fi o mare motivare pentru toată lumea”, au fost cuvintele rostite de Nadia Comăneci.

Preşddintele COSR, Mihai Covaliu a afirmat că toate realizările din perioada în care Nicolae Vieru a fost preşedintele federaţiei confirmă valoarea acestuia: „Cu siguranţă că sportul are nevoie de conducători precum Nicolae Vieru, mărturie stau faptele şi tot ceea ce s-a întâmplat sub conducerea domnului Nicolae Vieru. Trebuie să vedem care ne sunt priorităţile şi să punem mâna pe ceea ce avem de făcut. Fiecare om este o rotiţă în cadrul unui mecanism. În momentul în care mecanismul nu merge, înseamnă că rotiţele ori sunt stricate, ori depăşite”.

La evenimentul organizat la sala de gimnastică „Nicolae Vieru” au mai participat ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi fiul fostului preşedinte al FRG, Nicolae Vieru, Ştefan Vieru.

 

Te-ar putea interesa și: