Spaniolul Rafael Nadal, al doilea jucător de tenis al lumii, a părăsit aseară Turneul Campionilor, de la Londra.
Nadal a fost bătut de francezul Jo-Wilfried Tsonga, după 3 seturi intense. Tsonga a luat primul set la tie-break, (7-2), l-a pierdut pe al doilea (4-6), dar a pus mâna, relativ lejer, pe al treilea (6-3). În timp ce Nadal va pleca acasă, acumulând al doilea eşec în grupă (l-a învins doar pe americanul Mardy Fish, care a strâns eşecuri pe linie, 3 la număr), Federer merge mai departe cu toate pânzele sus, după ce ieri a trecut de amintitul Fish, scor 6-1, 3-6, 6-3. Federer, care a obţinut a 37-a victorie la Masters, şi Tsonga s-au calificat în semifinale.