În sfârşit, protestatarii care blochează circulaţia la Universitate sunt amendaţi

Cincizeci de persoane care au blocat circulaţia în zona Pieţei Universităţii sunt cercetate pentru că au ocupat cu intenţie un drumul public. Alte şapte sunt cercetate pentru ultraj şi distrugere. În acelaşi timp, 50 de protestatari au fost amendaţi pentru tulburarea liniştii "prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte".

Jandarmeria Capitalei arată că în zilele de 21 şi 22 august, protestatarii "şi-au manifestat opiniile în mod paşnic". În timpul protestelor, în jurul orei 21.00, un grup de persoane a forţat gardul de protecţie, iar manifestanţii au ajuns în stradă, fiind astfel blocată circulaţia pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu bulevardul Carol I până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu. Descoperiţi în urma înregistrărilor Pe baza imaginilor video captate de jandarmi au fost identificate 106 persoane, dintre care 50 au fost sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei "pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă". Altor 49 de persoane le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, pentru blocare cu intenţie a drumului public. Imaginile video sunt analizate în continuare, urmând ca cei identificaţi să fie traşi la răspundere. Câteva sute de oameni au protestat, în 21 august, la Universitate, nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului. În timpul protestului, participanţii au ocupat temporar carosabilul, după ce au dărâmat gardurile de la marginea trotuarului.