Artistul Damian Drăghici şi-a lansat, ieri, cel de-al doilea album în colaborare cu taraful său, Damian & Brothers.
Muzicianul Damian Drăghici a venit în România, în urmă cu patru ani, cu gândul să facă un film despre ţigani, dar, spune el, căutând poveşti „cu cârlig” a descoperit o comoară: trupa „Damian & Brothers”, un proiect căruia i s-a dedicat în totalitate şi despre care spune că i-a schimbat viaţa. Planurile de film s-au amânat, deşi Damian visează încă. Cu trupa, însă, a descoperit un alt drum către succes: artistul împreună cu trupa sa de 18 lăutari şi-au găsit locul în show-bizul românesc, iar ieri au lansat un nou material discografic, cel de-al doilea în această formulă, numit „RoManiac”.
Evenimentul Zilei: Aţi lansat un nou material discografic – „RoManiac”... Damian Drăghici: Albumul include melodii celebre între anii ’40 şi ’80, adevărate hituri ale artiştilor consacraţi ai muzicii lăutăreşti de la acel moment, printre care Romica Puceanu, Dona Siminică, Fărâmiţă Lambru, Constantin Eftimiu, Fănică Luca sau Gabi Luncă. Când un artist face un remake al unei piese, adică o mai reorchestrează, o mai rearanjază puţin, de cele mai multe ori piesa aceea are din nou succes, chiar dacă o cântă unei noi generaţii, şi asta pentru că piesa are în ea un sunet anume, pe care urechea îl descoperă întotdeauna, regăseşte ceva familiar chiar şi după un secol, două, trei.
Trendurile contemporane par mai efemere... Eu cred că lucrul ăsta este un miracol. Majoritatea pieselor noastre sunt culese din folclorul românesc sau din cel ţigănesc... Nu ştiu care este secretul. În cazul albumului nostru, toate piesele sunt cover-uri, nu există nici o piesă compusă de mine. Însă la fiecare dintre piese am avut o intervenţie proprie, bineînţeles ca aranjament muzical. Încerc să păstrez propria esenţă şi substanţă a melodiei. Ca un artist care a studiat compoziţia şi datorită influenţelor mele din ultimii 20 de ani, pot să spun că, vreau nu vreau, oricât de mult aş încerca să păstrez originalitatea melodiei, tot se întâmplă să pun un acord sau o măsură diferită. Iar acest lucru nu îl fac doar de dragul de a face ceva, ci pentru că aşa îmi spune mie intuiţia. Asta ne defineşte ca taraf: avem o instrumentaţie diversă şi diferită, nu este cea tipică a tarafului, avem şase vocalişti, care cântă toţi deodată, ca şi cei ai formaţiei Gipsy Kings.
În ce fel este diferit acest album faţă de precedentele? La primul album pe care l-am făcut cu Damian & Brothers am mers pe aceeaşi idee, am interpretat piese cunoscute din repertoriul de muzică lăutărească. Şi pe acest material discografic tot muzică lăutărească cântăm, însă n-aş putea să spun că am rămas la acelaşi nivel. Vreau să cred că progresăm în fiecare zi. Propriile mele experienţe mi-au schimbat viziunea, emoţiile, felul în care gândesc şi în care simt, valorile, m-am schimbat cu totul şi atunci şi muzica mea s-a schimbat. Nu e o schimbare majoră, cântăm aceeaşi muzică lăutărească cu influenţe de jazz, pop, rock, dar e un pas mai înainte. Albumul se numeşte „RoManiac”. Există aici un joc de cuvinte...Cum v-aţi gândit la acest nume şi ce reprezintă el? Numele albumului a venit, să zicem, natural: am mixat albumul în State şi am lucrat cu un inginer de sunet foarte cunoscut, Tom McCauley. În California, unde am trăit şi eu atâţia ani de zile, lucrurile sunt mult mai relaxate: oamenii se trezesc în jur de 10 şi îşi încep activitatea mai târziu, iar eu, cum sunt un tip hiperactiv, eram tot timpul la Tom la uşă încă de la ora 7 dimineaţa. Apoi m-am întors în România şi am lăsat albumul la masterizare. Tom mi-a trimis piesele pe Internet, iar numele folderului se numea Damian şi parola era „Romaniac”. L-am întrebat de ce a pus această parolă, iar el mi-a răspuns că de câte ori vorbeşte despre mine prietenilor lui sau familiei le spune că sunt un artist român maniac. Iar de aici vine numele albumului de „RoManiac”, poate să fie vorba de un român, poate să fie vorba de un rrom maniac, este de fapt, un joc de cuvinte.
Cu cine aţi colaborat pentru „RoManiac”? Singura trupă cu care am colaborat a fost Brigada Retro Mishto, ultima generaţie de lăutari adevăraţi, oameni care au peste 70 de ani şi care cântă de mai bine de 50 de ani. Fiecare dintre ei are o poveste extraordinară, o să avem un concert şi cu ei, în toamnă. După părerea mea ei sunt cei mai buni lăutari români care mai sunt în viaţă, un fel de Buena Vista Social Club a României. Intenţia mea a fost să îi am pe album şi să promovez cultura şi muzica aceasta care mai este încă vie prin ei. CD-ul are două albume, unul cu Damian & Brothers şi celălalt este al celor de la Brigada Retro Mishto. Ei cântă melodii în versiunea originală, fac ceva a cărui valoare e greu de estimat, e uriaş, nici nu am cum să explic. E atât de uriaş, încât nici nu există cuvinte. Dar îşi doreşte publicul o astfel de muzică? Da, cu siguranţă...pentru că întotdeauna când ceva e bun, e imposibil ca oamenii să nu simtă asta. Atunci când lăutarii aceştia cântă ţi se ridică pielea pe tine şi te întrebi cum e posibil să se întâmple asta? Cu toate că e posibil să nu ai nici o legătură cu limbajul sau cultura unui artist, melodiile te ating prin sentimentele pe care le exprimă, pentru că muzica povesteşte experienţe de viaţă.
De curând aţi colaborat cu Voltaj la piesa „Stropi de bine”, care se află pe noul album al trupei... Da. Eu am pregătit în urmă cu un an nişte piese de-ale mele în studioul lor, iar Bobiţă şi Călin mi-au spus că le-ar plăcea foarte mult să facă o piesă cu trupa Damian & Brothers. Mi s-a părut cool ideea, şi mie, şi trupei ne-a plăcut muzica băieţilor de la Voltaj. Într-o zi la prânz, l-am chemat pe Bobiţă, am intrat în studio şi am început să lucrăm la această piesă, care zic eu a ieşit super mişto. E o combinaţie între Voltaj şi Damian & Brothers...cam aşa sună...sper să placă publicului, pentru că nouă ne place foarte tare.
Alte colaborări? Cu artişti români nu. Suntem în discuţii pentru un single cu un artist străin foarte cunoscut, deocamdată nu pot să dau mai multe detalii. Am tot discutat cu foarte mulţi oameni, dar încă nu am găsit persoana şi acel clic care să ne unească pe scenă, combinaţia perfectă. Pentru că, dacă îmi place mie, ca artist, atunci o să placă şi publicului. Şi când găteşti acasă o prăjitură, dacă îţi place ţie, sigur va plăcea şi celorlalţi. Dacă ţie nu îţi place, nu va plăcea nimănui. E vorba de mana pe care o găseşti şi în Biblie. O pui, şi iese ceva extraordinar.
Urma să faceţi un film despre ţigani, despre care nu s-a mai auzit nimic în ultima vreme... Iniţial filmul trebuia să fie despre viaţa ţiganilor. A avut o poveste, dar după aceea s-au petrecut foarte multe schimbări. Motivul principal pentru care eu am venit în România a fost, de fapt, filmul, după care s-au întâmplat mai multe lucruri şi în viaţa mea personală, mi-am schimbat look-ul, m-am îngrăşat, mi-am schimbat felul în care gândesc şi vorbesc, şi atunci toate planurile de la început s-au dat peste cap. Povestea care trebuia să fie despre ţigani a devenit povestea despre Damian & Brothers, dar nu este o poveste prin care încerc să promovez trupa mea. Există aşa de multă esenţă în Damian & Brothers, fiecare om are aşa de multă poveste, încât mi-am dat seama că după ce am început să filmăm în România, Spania şi în alte ţări ar fi fost mult prea mult pentru un singur film, dar şi pentru public. Ar fi trebuit să fac nu un singur film ci mai multe episoade. M-am gândit că e mai bine să rămân pe povestea Damian & Brothers.
În film urma să prezentaţi povestea vieţii dvs? Nu. Iniţial a fost vorba să facem un film despre viaţa mea, dar eu am dat înapoi, pentru că nu cred că merită să povestesc viaţa mea. Nu cred că am realizat încă destule lucruri ca să pot face un film despre viaţa mea, şi nu o spun cu modestie. Cred că sunt oameni care au realizat mult mai multe lucruri decât mine, iar eu mai am timp încă douăzeci sau treizeci de ani să fac un film ori după ce mor, dacă cineva va vrea să facă un astfel de film bine..dacă nu, nu. Mi-ar fi şi ruşine să mă duc la premieră. Sună ciudat.
Până la urmă, care este povestea filmului? Am venit cu un script şi cu o poveste despre asemănările dintre limbajul, obiceiurile, caracterul, discuţiile şi acţiunile ţiganilor din mai multe ţări. Aşa am filmat prin Ungaria, stăteam şapte – opt zile cu unii, după aia ne întorceam în România, filmam şi aici şi apoi plecam în Spania, dar există o continuitate, viaţa personajelor din fiecare ţară se întâlnea cumva. Din păcate 90% din tot ce am făcut până acum a picat de tot, asta pentru că am găsit o poveste încă şi mai tare, la mine în trupă, unde am nişte personaje ale căror poveşti depăşesc orice filmări pe care eu le-am făcut. Mi-am dat seama ca oamenii ăştia din trupa mea au atât de multe lucruri de spus, încât merită mult mai mult să fac o poveste cu ei şi despre ei.
În ce stadiu se află filmul acum? Acum suntem în stadiul „stop”, pentru că am început filmul ăla, am cheltuit o grămadă de bani, am lansat trupa doar pentru film, după care trupa a luat-o razna şi a avut un succes extraordinar la public şi ne-am concentrat pe concerte. Trupa a început să creeze un alt venit, iar succesul uriaş pe care l-a avut m-a făcut să uit de film. A fost un amalgam de întâmplări. Acum 20 de ani îmi doream să fac o trupă aşa, am venit în ţară ca să fac film, iar acum sunt atât de implicat în proiectul Damian & Brothers încât nu mai pot să fac filmul. Dar filmul o să apară, nu mă las până nu îl fac. În film este vorba de povestea a 18 oameni, 18 vieţi, 18 voci, 18 ţigani, 18 copiii ai lui Dumnezeu care spun ceva, dar o să folosesc şi imagini din ţările în care am mai filmat. Cred că cea mai bună perioadă în care o să am timp să mă ocup de film va fi după Anul Nou.
V-aţi gândit să invitaţi şi actori în filmul dvs? La un moment dat la sfârşitul filmului va avea loc o înmormântare, tipic românească, unde toată lumea o să înceapă să danseze, va fi o nebunie, vor fi foarte mulţi actori, multe vip-uri...încă nu am ales pe cineva să moară, dar când se va întâmpla asta, se va întâmpla pentru că va fi ceva natural...
Urmează să plecaţi într-un turneu cu Damian & Brothers... Da, prin ţară..urmează să plecăm prin august şi avem concerte în peste 20 de oraşe.
Anul trecut aţi avut primul concert alături de Damian & Brothers...cum a evoluat trupa de atunci? Pe zi ce trece ne simţim tot mai bine, ne înţelegem foarte bine, nu există nici un fel de conflict între noi, cu toate că sunt şi puşti de 17 ani în trupă, dar şi oameni bătrâni de 70 de ani. Cred că e vorba în primul rând de energia pe care o dă liderul. Eu sunt un om căruia îi place să aibă fani, îmi place tot timpul să mă joc şi atunci atmosfera din trupă este o continuă veselie. Nu ai cum să nu te simţi bine, e un mod de viaţă ceea ce facem noi, totul este libertate 100%.
Pentru că sunteţi în temă, de ce credeţi că toate telenovele, sau alt gen de producţie tv de succes în acest moment, urmăreşte viaţa ţiganilor? Cred că e vorba de ideea de libertate care fascinează dintotdeauna, de plăcerea de viaţă a ţiganilor, de felul lor boem de a trăi şi de felul extravagant în care se exprimă. Şi mie mi s-a propus şi afară şi în România să joc în telenovele, dar, cu toate că cred că e bine să arăţi oamenilor cum eşti după ce cobori de pe scenă, nu îmi place felul acesta de a te expune în telenovele, nu vreau să mă exprim în alt fel decât prin muzică.