Muzeul Pallady, o faţă nouă pentru vizitatori

După jumătate de an de când a stat închis pentru iubitorii de artă, pentru lucrări de amenajare şi de restaurare a operelor de artă, Muzeul Pallady îşi va redeschide porţile şi se va înfăţişa cu un nou aspect.

Cunoscută şi sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcţionează muzeul este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Bucureşti. Datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ea este caracteristică pentru arhitectura civilă tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn sau acoperişul cu streaşină lată. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării "L’Orient devant L’Occident", cel care s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrându-i stilul original.

Colecţii celebre

Muzeul adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidenţiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi un fond important de peste 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice. Astfel, cu prilejul redeschiderii muzeului, se inaugurează şi expoziţia temporară Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady care prezintă o selecţie de 32 de desene şi gravuri ale artistului.

Amestec de culturi

Alături de lucrările lui Pallady, colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză, olandeză, engleză, spaniolă), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă, totul într-un ansamblu complex şi heteroclit. Prin diversitatea ei, colecţia întregeşte sugestiv perspectiva asupra colecţionismului românesc şi european de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

O dată cu redeschiderea Muzeului Theodor Pallady, se reia programul Şcoala de sâmbătă în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de iniţiere în artele plastice pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar. Prin acestea se urmăreşte dezvoltarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi creativităţii, precum şi familiarizarea copiilor cu mediul muzeal.