Internaţionalul român s-a decis: rămâne la Fiorentina, chiar dacă actuala sa echipă îi oferă un salariu mult mai mic decât cel pe care l-ar fi primit în cazul în care ar fi acceptat propunerea Romei.
"Este fericit să semneze noul acord şi speră să devină căpitan", a confirmat impresarul lui Mutu, Alessandro Moggi, după o discuţie cu directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino.
Românul a fost golgeterul italienilor în sezonul trecut, în care a înscris de 17 ori şi s-a clasat pe locul 4 în topul marcatorilor din Serie A. Mutu va câştiga aproximativ două milioane de euro pe an.