Un tânăr surdo-mut de 26 de ani căutat de polițiști de câteva zile, deoarece a fugit de acasă, a ajuns în stare gravă la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce şi-a dat foc în faţa apartamentului în care locuieşte fosta sa iubită.
Duminică noaptea în jurul orei 24,00, s-a primit un apel al 112, în care se anunța faptul că o persoană s-a autoincendiat. Alexandru Daniel Grad a mers la locuinţa din Timişoara a fostei sale iubite şi a încercat să se împace cu fata de care se despărţise în luna august. Cum aceasta nu l-a lăsat să intre în casă, tânărul şi-a dat foc în faţa apartamentului tinerei. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, vecinii care au auzit zgomote pe casa scării au ieşit şi au încercat să îl ajute pe tânăr, aruncând apă şi pături pe el, pentru a stinge focul, însă acesta s-a dezbrăcat şi a fugit pe scări, ieşind din bloc. Vecinii au sunat la 112, iar la faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţe. Tânărul, care a suferit arsuri grave pe faţă şi pe mâini, s-a întors la scurt timp la faţa locului, pentru a primi îngrijiri de la cadrele medicale și a fost transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara. Ușa apartamentului fostei iubite a fost dstrusă în urma incendiului. Şi mama fetei a avut nevoie de ingrijirea medicului de pe ambulanţă, fiind în stare de şoc. Femeia le-a povestit poliţiştilor că fiica sa s-a despărţit de Alexandru în luna august şi că de atunci acesta încearcă să se împace cu ea. O ameninţase că în caz contrar se va sinucide. Tânărul de 26 de ani şi fosa sa iubită sunt surdo-muţi. ”Bărbatul era căutat de poliție fiind dispărut de acasă din data de 17 octombrie”, a declarant Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.