Musulmanii, trimiși acasă în timpul Ramadanului

Musulmanii, trimiși acasă în timpul Ramadanului

Consiliul Înalţilor Erudiţi, cel mai înalt organism religios din Arabia Saudită, le cere musulmanilor din lumea întreagă să se roage acasă în timpul Ramadanului. Cerința vine în contextul pandemiei de COVID 19, respectiv al măsurilor de distanţare socială impuse de țări, pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Luna sfântă a Ramadanului începe săptămâna viitoare. Este o lună de post strict pentru musulmani. În timpul acestei perioade, credincioşii îşi întrerup postul, care începe la răsăritul soarelui, după rugăciunea de seară, la care, de obicei, oamenii asistă în moschei.

”Musulmanii vor evita adunările, pentru că ele sunt principala cauză de răspândire a infecţiei... şi îşi vor aduce aminte că apărarea vieţilor oamenilor este un act măreţ care îi aduce mai aproape de Dumnezeu”, a precizat Consiliul Înalţilor Erudiţi într-un comunicat.

Marele muftiu al regatului, Sheikh Abdulaziz Al al-Sheikh, a transmis și el, vineri, aceeași solicitare, ca rugăciunile din timpul Ramadanului şi de Eid ul-Fitr, sărbătoare care marchează încetarea postului, să fie făcute acasă, dacă epidemia se prelungește.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până la finele săptămânii, Arabia Saudită a raportat 8.274 cazuri de COVID-19 şi 92 de decese, acesta fiind cel mai trist bilanț, întrece cele șase state arabe din Golf.

Sursa: Agerpres.ro