Mușamalizare la Caracal?! Strania poveste a unei fete de 13 ani

Mușamalizare la Caracal?! Strania poveste a unei fete de 13 ani

Un şofer de microbuz şcolar este acuzat că ar fi agresat sexual patru eleve, iar una dintre victimele sale i-a povestit mamei sale coșmarul prin care a trecut.

Individul a fost găsit nevinovat de procurori, deşi declaraţiile victimelor de la dosar sunt cutremurătoare.

Pentru oamenii legii nu a contat nici măcar expertiza psihologică a uneia dintre fete care arată clar că a fost abuzată. Unul din martori susţine că poliţiştii i-au schimbat declaraţia. Este vorba chiar de unul din agenţii învinuiţi în cazul nepoatei lui Alexandru Cumpănașu.

Alexandra, o adolescentă de 13 ani, și-a făcut curaj și i-a povestit mamei sale coșmarul pe care l-a trăit în timp ce era în microbuzul școlar cu șoferul. Minora nu este singura victimă a acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alte trei eleve ar fi fost agresate de şoferul unui microbuz şcolar din iulie 2018 şi până în martie anul acesta.

„S-a întâmplat şi-n microbuz, îi punea mâna pe picior şi pe sân. I-a zis că dacă are prieten, fetiţa a spus că nu are. La care el i-a spus că o învaţă el să iubească. Altei fetiţe, mai mare decât fetiţa mea cu un an, tot aşa, în microbuz, i-a pus mâna, a pipăit-o”, a declarat mama victimei.

În declaraţiile fetelor apar detalii tulburătoare: „Mi-a pus mâna pe picior şi uneori m-a şi deschis la pantaloni, atingându-mă în zonele intime şi atunci eu îl loveam cu palmele şi fugeam speriată acasă”.

Femeia a mai mărturisit că a fost nevoită să sune la 112 pentru a înregistra plângerea pentru că poliţiştii de la secţie nu au luat-o în serios.

„Sun eu la el, îl sun sâmbătă, îl sun luni, mă amână pentru miercuri şi după aia scrie în dosar că el s-a sesizat singur”, a mai spus mama copilei.

O altă neregulă semnalată de unul dintre martori are legătură cu faptul că declaraţia i-a fost modificată la secţia de poliţie.

Discuţia a fost purtată de martor cu subalternul lui Eugen Țenea, unul dintre poliţiştii puşi sub învinuire în cazul Alexandrei Măceşanu. Mama fetei îl acuză pe Ţenea că ar fi influenţat şi victimele să-şi retragă plângerile.

Mama adolescentei a mai rememorat ce îi spunea fiica sa după ce a fost agresată: „Mami, dacă mă crezi, câteodată eu nu mai aud, nu mai văd. Nu mânca, erau zile în care ea nu mânca, ea nu dormea”.

Primarul a decis ca bărbatul de 62 de ani, acuzat că a agresat mai multe eleve, să nu mai conducă microbuzul şcolar. Deocamdată nu îl poate concedia, pentru că procuroriii l-au declarat nevinovat, potrivit cancan .