Municipiul Ploieşti se constituie parte civilă cu suma de opt milioane de lei în dosarul în care fostul primar Iulian Bădescu este acuzat de corupţie, decizia fiind adoptată, vineri, de Consiliul Local, după ce DNA a cerut în mod expres aleşilor locali să exprime poziţia procesuală în acest dosar.
Aleşii locali din Ploieşti au adoptat, într-o şedinţă extraordinară, o hotărâre prin care municipiul se constituie parte civilă, cu suma de opt milioane de lei, în dosarul în care fostul primar Iulian Bădescu este cercetat de DNA în legătură cu finanţarea de la bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, arată Mediafax. Iniţial, Consiliul Local Ploieşti adoptase o hotărâre prin care îşi dădea acordul de principiu în privinţa constituirii ca parte civilă în dosarul fostului edil. Ulterior, DNA Ploieşti a revenit, în 1 aprilie, cu o adresă prin care cerea în mod expres autorităţilor locale să exprime poziţia procesuală a municipiului Ploieşti cu privire la latura civilă în dosarul fostului primar.
Liberal de Ploieşti
Astăzi, în şedinţa CL a avut loc o dezbatere în cadrul căreia consilierul local liberal Paul Palaş-Alexandru le-a spus colegilor săi că hotărârile prin care s-a aprobat finanţarea de către CL au trecut prin mai multe filtre de legalitate şi că nu are niciun motiv să voteze constituirea ca parte civilă în proces.
"În decembrie 2012 şi în vara lui 2013 am votat cele două hotărâri de consiliu, conştient fiind că ele sunt legale. La momentul în care am votat cele două hotărâri de consiliu aveam viza de legalitate a secretarului Primăriei, ulterior legalitatea a fost confirmată de Prefectură prin viza de legalitate, urmând ca, pe parcursul anului 2014, în urma controlului Curţii de Conturi, să se constate că nu este nimic ilegal în cele două hotărâri adoptate. În acest context, nu am absolut niciun temei să consider la acest moment că hotărârile despre care discutăm noi astăzi (vineri - n.r.), aici, ar avea vreun motiv să fie considerate nelegale. Orice penalist ştie că, atunci când se pune problema să te constitui parte civilă, trebuie să existe un prejudiciu cert. Vă provoc pe fiecare dintre dumneavoastră să vă gândiţi înainte de a vota care este prejudiciul acela cert care trebuie să apară în această constituire în parte civilă pe care ni se propune să o aprobăm astăzi. Mai mult decât atât, nu înţeleg de ce pentru suma de opt milioane de lei. Cine a considerat că există acest prejudiciu? (..) Dacă noi vom vota această hotărâre în forma în care ea este prezentată, înseamnă că noi recunoaştem implicit faptul că hotărârile au fost nelegale la momentul adoptării lor şi că există acest prejudiciu", a spus consilierul Paul Palaş-Alexandru.
Replica specialistului
În replică, un alt consilier PNL, George Botez, de profesie avocat, a explicat că a se constitui parte civilă în dosarul fostului primar nu presupune o recunoaştere a ilegalităţii celor două hotărâri votate în urmă cu doi ani. "Din punctul meu de vedere, a te constitui parte civilă nu înseamnă nicio recunoaştere şi nu înseamnă niciun act de acuzare. Este doar un act procedural prin care, în situaţia în care nu Parchetul, pentru că Parchetul nu poate să constate existenţa unui prejudiciu…. singurul care poate să constate un prejudiciu este judecătorul", a spus George Botez.
În plus, Botez a dat ca exemplu situaţia consilierilor locali din Buzău, despre care a spus că sunt inculpaţi de DNA pe motiv că nu au votat constituirea ca parte civilă în procesul primarului oraşului Buzău.
"Am fost curios să cercetez practica administrativă de la nivelul altor consilii. Şi vreau să vă spun că în Consiliul Local Buzău, plecându-se de la aceeaşi situaţie, consilierii locali au refuzat să voteze constituirea municipiului Buzău ca parte civilă în problema legată de primarul de acolo, domnul Boşcodeală, tot cu privire la fotbal. La ora aceasta consilierii locali de la Buzău sunt inculpaţi într-un dosar al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru abuz în serviciu, adică pentru încălcarea obligaţiei legale de a proteja patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale", a spus George Botez.
Puterea exemplului
În cele din urmă, hotărârea privind constituirea ca parte civilă a municipiului Ploieşti în dosarul de corupţie al lui Iulian Bădescu a fost votată de majoritatea consilierilor, singurul care a votat împotrivă fiind Paul Palaş-Alexandru.
În 27 martie, consilierii locali au aprobat o hotărâre prin care Consiliul Local Ploieşti îşi dădea acordul de principiu pentru ca municipiul să se constituie parte civilă în dosarul instrumentat de DNA în care fostul primar Iulian Bădescu este urmărit penal, în stare de arest preventiv, pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Hotărârea de săptămâna trecută a fost adoptată "în eventualitatea în care se va constata existenţa vreunui prejudiciu". Această hotărâre fusese supusă votului aleşilor locali după ce DNA Ploieşti, care instrumentează dosarul lui Iulian Bădescu, a înştiinţat autorităţile locale despre existenţa acestui dosar penal în care procurorii au stabilit un prejudiciu de opt milioane de lei adus bugetului municipiului Ploieşti.
"Prin adresa nr. 6495/25 martie 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti ne aduce la cunoştinţă faptul că la nivelul unităţii se efectuează urmărire penală, printre altele, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (…) comisă în perioada 2012-2013, prin încheierea cu încălcarea dispoziţiilor legale a contractului de cooperare nr. 1456/21 ianuarie 2013 între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploieşti şi adoptarea Regulamentului din 28 iunie 2013 privind punerea în aplicare a acestuia, ceea ce a avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 8.000.000 lei, plătită nelegal către Asociaţie. Faţă de aceste aspecte, s-a solicitat ca municipiul Ploieşti să comunice dacă se va constitui ca parte civilă în dosarul nr. 7/P/2014", se arăta în expunerea de motive anexată hotărârii adoptate de Consiliul Local Ploieşti.
Acuzaţiile DNA
În 3 martie, primarul Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.